Fața înspăimântătoare a lui Jung

În ultimii 30 de ani o „revoluție tăcută” a avut loc în Biserica Catolică, pe măsură ce învățăturile psihanalitice ale lui Carl Jung le-au înlocuit, în corpusul de învățături catolice din Europa Occidentală și Statele Unite, pe cele ale lui Iisus Hristos, Sf. Pavel, Sf. Augustin și Sf. Toma din Aquino. Este o revoluție pe care majoritatea catolicilor încă nu au observat-o.

Cât de ciudat este ca un psihanalist elvețian, care se considera pe sine fondatorul unei noi religii care să înlocuiască creștinismul tradițional, care a scris despre propria „deificare” sub forma unui zeu cu cap de leu în cadrul unui vechi cult misteric arian, să atingă un statut atât de preeminent.

Și mai ciudat, în lumea noastră post Holocaust, ca Jung, un antisemit notoriu pe care Foreign Office-ul britanic îl dorea judecat la Nurnberg pentru crime de război în calitate de fals om de știință nazist, să fie luat drept ghid spiritual de milioane de catolici aflați în căutarea vindecării psihice.

Chiar și mai ciudat decât atât este că Jung, un „apostol al adulterului”, care credea (și practica) poligamia, care și-a dedicat întreaga viață pentru răsturnarea societății patriarhale și reînvierea zeilor păgâni ai libidoului, să își vadă „intuițiile” în ceea ce privește masculinitatea, feminitatea și sexualitatea susținute de o femeie ca Dolores Leckey – care a prezidat timp de 20 de ani Conferința Episcopilor Americani despre Căsătorie și Viața de Familie!

Aceste transformări bizare din Biserica Catolică încă nu s-au bucurat de atenția pe care o merită, dar o nouă carte semnată de Richard Noll, un psiholog și conferențiar în istoria științei de la Universitatea Harvard, ar trebui să genereze o dezbatere mult așteptată.

La doi ani după ce a publicat „The Jung Cult” (Princeton University Press), care demonstra cum Jung a fondat în mod deliberat o nouă mișcare religioasă, Noll se întoarce cu „The Aryan Christ: The Secret Life of C.G. Jung” (Random House), care aduce și mai multe dovezi explozive despre obsesia lui Jung pentru eliminarea creștinismului tradițional.

Noll îl prezintă pe Carl Jung cititorului începând cu anul 1895, când studentul la medicină în vârstă de 20 de ani se găsește într-un cerc de femei angajate într-o ședință de spiritism, încercând să ia contact cu spiritele rudelor moarte. Aceste ședințe, descrise de Jung însuși și povestite de Noll cu detalii înfricoșătoare, „au marcat deschiderea unei uși care nu s-a închis niciodată, o invitație adresată nenumăratelor voci descărnate și entităților presciente, pe care de-a lungul întregii sale vieți Jung le va consulta și îi va învăța și pe alții să le consulte(…)”

Între anii 1900 și 1909, Jung a fost implicat în cercetare clinică la renumitul stabiliment Burgholzli, unde s-a specializat în tratamentul schizofreniei. Până la momentul în care a părăsit instituția, și-a câștigat o reputație ca unul dintre psihologii de vârf din Europa, fiind un pionier pentru multe tratamente și inventând multe sintagme care reprezintă astăzi instrumente consacrate în domeniu.

În timpul petrecut la Burgholzli, Jung i-a scris o epistolă părintelui psihanalizei, Sigmund Freud, legat de o pacientă „Sabina Spielrein” (cu care Jung a avut mai târziu o relație adulteră – una dintre multele), începând astfel o relație de scurtă durată dar plină de afecțiune, în timpul căreia Freud l-a uns pe mai tânărul Jung cu titlul de moștenitor prezumtiv al psihanalizei – o găselniță prin care spera să elibereze psihanaliza de povara etichetei „afacere evreiască”.

Până în 1910, Jung deja începuse să vadă în psihanaliză un înlocuitor pentru creștinismul tradițional, lucru pe care l-a făcut clar într-o scrisoare din 10 februarie, 1910:

„Văd un scop mai subtil și mai cuprinzător pentru psihanaliză. Cred că trebuie să îi acordăm timp să se infiltreze în mințile oamenilor din mai multe centre, să retrezească în intelectuali un simț pentru simboluri și mituri, să-l transforme cu grijă la loc pe Hristos într-un zeu al profețiilor, ceea ce a și fost de fapt, și astfel să absoarbă acele forțe instinctuale extatice ale creștinismului cu singurul obiectiv de a face sacru mitul și cultul bucuriei dezmățate în care omul își recapătă ethosul și sfințenia unui animal. Acestea erau frumusețea și scopul religiei clasice.”

Răspunsul lui Freud a fost dojenitor. Zelotismul lui Jung îi era în mod limpede respingător: „Nu trebuie să mă privești ca pe un fondator de religii. Intențiile mele nu sunt atât de îndepărtate… Nu mă gândesc la un substitut pentru religie.”

Cazul lui Otto Gross

Înainte de ruptura lor, totuși, Freud i l-a trimis pentru tratament lui Jung pe un anume Otto Gross, descris de Noll ca „unul dintre cei mai periculoși oameni ai generației sale, o amenințare la adresa universului burghezo-creștin din Germania…”

„Gross era marele transgresor, adorat de o armată de femei pe care le-a adus la disperare…A determinat-o pe una din iubite/paciente să se sinucidă, iar apoi o altă pacientă a murit în condiții similare…Era un doctor nietzschean, un psihanalist freudian, un anarhist, un mare preot al eliberării sexuale, un organizator de orgii, un inamic al patriarhatului, și un dependent înfocat de cocaină și morfină (…)”

Gross, care era fiul fondatorului criminologiei științifice moderne, va deveni cea mai importantă influență asupra lui Jung, omul care l-a convins despre valoarea terapeutică a adulterului ca rezolvare pentru orice tip de nevroză. Gross a fost profetul „comunismul sexual” iar printre cei pe care i-a inspirat se numără D.H. Lawrence, Franz Kafka și o mulțime de alți scriitori și artiști. Gross l-a atras pe Jung cu teoriile sale despre eliberarea sexuală, nietzscheanismul său, și visele sale utopice de a transforma lumea prin psihanaliză. Analizatul a devenit învățătorul.

„În timpul petrecut împreună, Gross i-a oferit lui Jung fructul oprit. După o perioadă de nehotărâre chinuitoare, Jung în cele din urmă a mușcat. Definiția lui Jung asupra a ceea ce reprezintă un „păcat” s-a schimbat: „a face rău” ar putea avea un efect benefic asupra personalității eliberând-o de unilateralitate și reîntorcând-o la o relație cu ființa edenică instinctuală. Jung a ajuns să creadă că  a nu ceda  impulsului sexual puternic ar putea avea drept consecință boala sau chiar moartea”, scrie Noll.

Odată ce Jung a cedat tentațiilor oferite de Gross, au apărut schimbări profunde în concepția sa asupra locului pe care îl joacă sexualitatea și religia în viață. Deoarece denigrau corpul și activitatea sexuală – în special cea din afara sfintei căsătorii – ortodoxia represivă a creștinismului îi apărea acum drept adevărata dușmană a vieții. Sexualitatea trebuia să fie adusă înapoi în spiritualitate.

Deja în 1912, Jung a descoperit un alt model pe care îl considera sacru: spiritualitatea antichității păgâne. Deși Gross nu îi împărtășea fascinația pentru spiritualism și ocult, „religia” sa era constituită din căi de a reîntineri și chiar de a salva lumea prin taina sexului fără restricții (…)

Jung îi este de asemenea îndatorat lui Otto Gross pentru conceptele de extrovertit și introvertit …ideile fundamentale ale teoriei lui Jung asupra „tipurilor psihologice”.

Gros a murit într-un azil în anul 1920.

Religia Sexului

Mulți dintre pacienții lui Jung au devenit „apostolii” săi devotați. Noll ni-i prezintă strălucit  și îi observăm cum se degradează fizic și psihic (fără să mai amintim despre căderea spirituală.)

Apare, de pildă, Medill McCormick, proprietar al „The Chicago Tribune”, care suferea de alcoolism și depresie. Într-o scrisoare din 1909 adresată soției sale, Ruth Hanna McCormick, el i-a dezvăluit cum Jung i-a recomandat să recurgă la amante pentru a se vindeca de bolile sale.

La fel i-a recomandat Jung adulterul și lui Henry A. Murray, teoreticianul psiholog de la Universitatea Harvard, în momentul în care Murray se gândea să divorțeze de soția sa. Și desigur că Jung făcea același lucru. În timp ce soția sa năștea copii, Jung și-a adus amanta, Toni Wolff, să locuiască alături de el.

În 1925, când Murray i-a întâlnit pe Jung și pe Wolff, erau deja amanți de mai bine de 10 ani. Și ei, la rândul lor, credeau într-o nouă religie în care vechile rele și păcate deveneau necesare pentru renaștere spirituală.
Era o religie concepută prin poligamie.

Apoi sunt Harold McCormick (vărul lui Medill), moștenitorul companiei International Harvester, și soția sa Edith Rockefeller, fiica lui John D. Fără Edith, speculează Noll, Jung nu ar fi reușit să se impună deoarece ea este cea care a investit averea familiei în a-i face reclamă în America. Asta deși propria sa viață se prăbușea urmând cursul firesc: psihanaliză, adulter, divorț, înstrăinare de familia lărgită, și, în cele din urmă, o moarte însingurată într-un hotel din Chicago.

Este o lectură sfâșietoare.

Apoi este cazul lui Constance Long, o doctoriță britanică care nu s-a căsătorit niciodată.  După experiența profesională din timpului Primul Război Mondial și a contactului cu Jung, Long a început să își dezvolte teoriile sale asupra bisexualității și hermafroditismului. Teoriile sale postulează că nu există gen exclusiv feminin sau masculin, ci fiecare persoană este o îmbinare din cele două.

Aceste idei, îndrăznețe pentru acele vremuri, au devenit astăzi parte din vocabularul contemporan prin autori precum Dolores Leckey.
Nimeni nu ar trebui să fie surprins că volumul lui Noll este un fel de plimbare printr-un spital de nebuni. Chiar asta este. Este plin de oameni bolnavi, în general bogați fără ocupație aflați în căutarea unei vindecării pentru angoasa lor profundă, sau cum e cazul lui Constance Long, cineva aflat în căutarea unei justificări spirituale pentru lesbianism (…)

Traducere de la catholigcculture.org.