La 16 ani, ca atât de mulți adolescenți, știam totul. Din fericire pentru mine și pentru planetă, destul de mulți adulți nu s-au lăsat păcăliți de cunoștințele mele și nici nu mi-au cerut să preiau conducerea lumii.
Ultimul lucru de care aveam nevoie (și din fericire, ultimul lucru pe care l-am primit) era indulgența și lauda. Papa s-a încăpățânat să nu mă cheme la ceai. Forumul Economic Mondial, cumva, nu s-a arătat interesat de planurile mele pentru reformarea lumii.
Și, după câțiva zeci de ani de refuzuri, a început să-mi încolțească în minte ideea că, probabil, în câteva mici detalii, nu știu chiar totul. Ceea ce, după cum poate v-ați prins, mă aduce la povestea domnișoarei Greta Thurnberg, o școlăriță suedeză în fața căreia clasa politică și jurnalistică a făcut, recent, temenele.
Doamne, cât de stingheritor a fost să privești așa ceva! Am o admirație ascunsă pentru nerușinarea domnișoarei Thunberg, chiar dacă planurile ei pentru sărăcire auto-impusă, frig și întuneric, sunt respingătoare. Însă pentru adulatorii ei nu am decât dispreț.
În fața domnișoarei Thunberg, Michael Gove, de regulă un ministru suficient de inteligent, a fost redus la o trăncăneală neputincioasă și înjositoare pentru el.
Nick Robinson, prezentatorul din ce în ce mai fălos de la BBC 4, i-a luat un interviu în care suna de parcă stătea în genunchi. Și totuși, printre întrebările de genul „vă rugăm să ne spuneți de ce sunteți atât de minunată?”, domnul Robinson a strecurat și o întrebare care s-ar fi putut dovedi fertilă dacă ar fi urmărit-o. Nu a făcut-o. Nu a ajuns cumva în țara greșită? s-a mirat el. Ei bine, chiar așa. Marea Britanie a avut întotdeauna una din cele mai stupide politici energetice din lume, taxând săracii pentru a subvenționa morile de vânt și panourile solare care nu funcționează în cea mai mare parte a timpului, închizând centralele pe cărbune, astfel încât să nu mai poată fi pornite vreodată, chiar dacă avem probleme, și trebuind să ne bazăm pe energia nucleară franceză, gaze și chiar motorină pentru a suplini această deficiență, și sperând, nu se știe cum, că vom evita penele de curent.
Iar în timp ce noi facem asta, despotismul chinez construiește în neștire centrale bazate pe cărbune, mai multe decât am avut noi vreodată, și poluând la o asemenea scară încât anulează, de mai multe ori, sacrificiile noastre minore dar scumpe. Are sens, indiferent ce credeți.
Care a fost răspunsul domnișoarei Thunberg la această idee? A fost demn de cel mai măiestru specialist în relații publice: „Am primit o invitație de a vorbi liderilor chinezi și desigur că mă voi duce acolo, dacă am timp să mă duc cu trenul, dar în fapt nicio țară nu face destul.”
Gogoși. La statutul pe care-l are, ar putea să ceară o întâlnire și ar reuși să o obțină. De ce își face probleme legate de distanța până acolo? Poate recupera din temele pentru acasă în liniștea vagonului de dormit. De aici până la Beijing nu este atât de departe, iar călătoriile cu trenul sunt fascinante. Mult mai plăcute decât cu avionul.
Apoi a schimbat discuția la o dezbatere în bună măsură irelevantă despre cât a redus Marea Britanie emisiile, adăugând neconvingător: „Dacă dorim să schimbăm țări precum China, trebuie să încetăm a mai cumpăra lucruri nefolositoare făcute acolo.”
Și mai multe gogoși. Este suficient de curajoasă să știe că satrapii chinezi o vor asculta politicos, își vor face poze cu ea, apoi o vor ignora complet, cum i-au ignorat pe toți care au deschis acest subiect.
Ei bine, spre deosebire de toți acești lingușitori, cred că îi datorăm domnișoarei Thunberg ceva respect. Se bucură de notorietatea sa și trage tot profitul care se poate din asta, și de ce nu ar face-o? Nu mă îndoiesc de sinceritatea cuvintelor sale, mă îndoiesc doar că sinceritatea este o virtute sau că ar trebui să împiedice dezbatere. Domnișoara Thunberg ar merita să fie tratată așa cum pretinde că este, o figură importantă pe scena publică mondială. Însă are puține lucruri de spus folositoare, fie că acțiunea umană provoacă schimbările climatice, fie că nu.
Cultul dezgustător din jurul unor asemenea oameni este întotdeauna greșit. O dispută inteligentă ar fi mult mai bună.