Demența diversității

Este aproape imposibil să ai o conversație scurtă cu un președinte de facultate, cu un politician sau cu un director de companie fără să auzi din gurile lor cuvinte precum „diversitate” și „incluziune”. Diversitatea și incluziunea par să fie alfa și omega existenței lor. Așadar, m-am gândit să încep această discuție uitându-mă mai întâi la definiția diversității.

Potrivit Dicționarului Oxford, diversitatea reprezintă „practica sau calitatea de a include sau de a implica oameni dintr-un context diferit social și etnic și de diferite genuri și orientări sexuale, etc”. Definiția adaugă superfluu că „egalitatea și diversitatea ar trebui susținute de dragul lor”. Definiția standard dată pentru incluziune este includerea și împuternicirea, când importanța și demnitatea inerentă a tuturor oamenilor sunt recunoscute.

Iată care e întrebarea mea pentru adepții diversității și incluziunii: sunt viețile oamenilor mai bune dacă au mai puțin în comun unii cu alții? De pildă, femeile sunt mai puțin capabile să mărșăluiască 12,4 mile în cinci ore cu o armă de asalt în spate. De asemenea, este foarte puțin probabil să se târască, să fugă, să evite obstacole și să care un tovarăș rănit care cântărește 90 kg. Ar putea susține cineva că o armată ar beneficia de pe urma diversității, prin includerea atât a unor soldați care pot să mărșăluiască 12 mile în cinci ore cât și a altora care nu pot face asta?

Veți spune „Williams, dar armata este o excepție!” Cum rămâne cu limbajul? Organizația Internațională a Aviației Civile a decretat că toți controlorii de trafic aerian și tot personalul de la bord trebuie să aibă competențe de limba engleză. Potrivit UNESCO, există aproximativ 7000 de limbi vorbite în lume. Organizația ar putea promova incluziunea limbajului prin rotația limbilor. În unii ani se va vorbi Cebuano (din familia limbilor malai-polineziene) iar în alți ani Kinyarwanda (din familia limbilor Niger-Congo). Țineți minte că ni se spune că marele avantaj al diversității și incluziunii este acela că promovează și stimulează un simț de apartenență. Valorizează și practică un respect pentru diferențe în talente, credințe, trecut și feluri de a trăi ale membrilor.

O altă problemă este ce ar trebui făcut în cazurile în care oamenii care ar trebui să știe mai bine cum stau lucrurile laudă nondiversitatea și noninclusivitatea? Liderul mișcării pentru drepturi civile Rev. Jesse L. Jackson a afirmat: „Laud angajamentul președintelui Adam Silver pentru diversitate și incluziune în NBA”. În timp sezonului 2018-2019, mai mult de 33% din echipe au avut antrenori de culoare. Procentul antrenorilor secunzi negri a fost de 42% iar numărul jucătorilor negri a fost de 82%. Confruntat cu aceste statistici, directorul pentru diversitate și incluziune al NBA, Oris Stuart, a declarat: „diversitatea, incluziunea și egalitatea sunt fundamentale în fiecare aspect al jocului și al afacerii noastre”. Mi-ar plăcea ca Jesse Jackson și toți ceilalți care susțin că există diversitate rasială și inclusivitate în baschetul profesionist să-și prezinte argumentul. Același lucru poate fi spus și despre fotbalul profesionist unde 70% dintre jucătoru sunt negri, iar 9% dintre antrenorii principali sunt de culoare. Întrebarea și provocarea mai grea este ce s-ar putea face pentru ca baschetul și fotbalul profesionist să arate mai întocmai cu populația Americii?

Mare parte din demența diversității și inclusivității își are originile în universități. Un exemplu îl reprezintă lucrarea „Equilibrium Grade Inflation with Implications for Female Interest in STEM Majors”, scrisă de profesorul Thomas Ahn, profesorul Peter Arcidiacono de la Duke University, cercetătorul de la Duke University Amy Hopson și James R. Thomas de la Comisia Federală pentru Comerț. Potrivit autorilor, cursurile de știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM) de la colegii și universități duc lipsă de femei din cauza evaluărilor stricte făcute în aceste domenii. Soluția lor pentru a crește participarea femeilor în aceste cursuri este coborârea standardelor nu doar pentru femei ci pentru toată lumea. „Unele idei sunt atât de absurde încât doar intelectualii pot crede în ele”, spunea cu mare dreptate George Orwell.