Scuze suedezilor

Cine este cel mai minunat om din lume?

Tocmai am aflat răspunsul de la cea mai drăgălașă femeie din lume, fetița mea Chris, care este și frumoasă și inteligentă și – stați o clipă! că abia m-am pornit – un spirit încântător și fermecător, și are și talent la scris și posedă curajul unei tinere leoaice plus multe alte calități. Toată lumea își amintește cum l-a pus la punct de bunul dar năbădâiosul actor Russell Crowe pe un platou de filmare. Acum ea este un reporter laureat.

Dar acest editorial nu este despre Chris. Este despre cel mai minunat om din lume. Iar fetița mea reprezintă o autoritate în domeniu.

În primul rând, vestea cea bună: nu este Tom Cruise. Asta e o ușurare.

Acum partea șocantă: este un suedez.

Deja văd cum le pică fețele cititorilor mei într-o bufnitură colectivă. Un suedez? Nu un canadian?

Exact, un suedez. Mai mult, este vorba de un suedez cu o personalitate caldă și un extraordinar simț al umorului. Știu că sună ca o contradicție în termeni. Suedezii sunt reci, lipsiți de umor și sinucigași, nu-i așa?

Nu tocmai. Acesta este un stereotip negativ propagat prin filmele lui Ingmar Bergman (deși acest clișeu ar fi trebuit să fie din plin contrazis de filmele lui Ingrid Bergman). Contrar opiniei populare, Suedia nu are o rată mare a sinuciderilor. Pur și simplu se întâmplă că suedezii spre deosebire de, să zicem, italieni nu sunt cunoscuți ca un popor mare amator de distracții. Ne gândim la ei ca lâncezind în stadiul terminal al socialismului. Tipi isteți și arătoși, dar îngrozitor de progresiști.

Pentru a le face dreptate, suedezii din zilele noastre evită războiul, dar multă vreme am crezut că motivul îl reprezintă preferința lor pentru sinucideri în dauna omuciderilor. Mă întrebam cum au reușit să producă acei vikingi din vechime care înfricoșau lumea la fel cum face astăzi administrația Bush.

Nu-i auzi niciodată pe oameni spunând „suedezii aia știu cum să trăiască!”. Mai degrabă îi auzi „suedezii aia au luat-o înaintatea tuturor în privința sinuciderii asistate!” Iar Bergmam are partea lui de vină în această imagine deprimantă. Acesta este motivul pentru care nu i-am încurajat niciodată pe copiii mei să aibă relații cu suedezii. Cu nord-coreenii poate, dar cu suedezii nu. Să nu-i prind!

Un prieten m-a întrebat recent dacă îm place de Fellini ca regizor. „Ei bine, nu este atât de rău ca Bergman”. Amândoi sunt jalnici, dar cel puțin de la un film de-al lui Fellini poți pleca la sfârșit cu senzația că este posibil să te bucuri de viață, chiar dacă într-un mod pervers. De la un film de-al lui Bergman pleci cu senzația că singurul motiv pentru care te-ai născut este ca să te poți într-un final sinucide. Cel mai morbid rus sau neamț ar putea lecții de deprimare de la el.

Lucrul acesta poate fi verificat printr-un simplu experiment mental. Ce s-ar fi întâmplat dacă Bergman ar di regizat „Dirty Harry”? Filmul s-ar fi încheiat cu un Clint Eastwood, complet deprimat, care își zboară creierii. Ar fi fost un eșec și nu ar mai avut o continuare, dar snobii l-ar fi îndrăgit.

Eastwood a prins ideea. Astăzi este, la rândul lui, regizor iar filmele sale dovedesc influența lui Bergman în finalurile lor pesimiste, așa că nu este de mirare că a devenit foarte apreciat. A parcurs un drum lung de la „Rawhide”. Ați putea spune că a schimbat taberele în războiul cultural.

Mesajul principal al seriei „Dirty Harry” este că e mai bine să-i ucizi pe alții, mai ales dacă o și merită, decât să te sinucizi. Este o temă cu care oamenii simpli pot relaționa. Numai e nevoie să spun, dar suntem la fel de norocoși că Bergman nu a regizat seria de filme cu Charles Bronson „Death wish”. Le-ar fi nenorocit și pe acelea, deși titlul ar fi fost potrivit pentru mare parte din opera sa. În fine, Dumnezeu știe ce ar fi făcut din „Fălci”.

De asemenea, Bergman a făcut odată un delicios film pe baza operei mele favorite, „Flautul fermecat”. Muzica lui Mozart a ajutat dar nu a existat niciun moment de depresie catatonică în film. Este singurul dintre filmele sale pe care l-am văzut și care nu părea că a fost asistat de doctori.  În fapt, părea aproape recomandabil pentru toată familia. O familie care nu este în mod necesar disfuncțională.

Dar ca să mă întorc la adevărata temă a acestui articol, dacă Chris a mea mă asigură că cel mai drăguț, amuzant, gingaș tânăr din lume este un suedez, atunci este un suedez. Nu vă voi spune prenumele lui. Nu veți crede. Dar este un nume foarte comun în Suedia.

Volumul de eseuri „Evul Întunecat. Noua Moralitate” de Joseph Sobran a apărut la Editura Contra Mundum și poate fi comandat de aici.