Sănătatea nu este statistică

„Ferma animalelor” reprezenta o constantă în curriculumul englez. „Ferma animalelor” i-a învățat pe cei tineri să se teamă de URSS. „Ferma animalelor” ne-a învățat despre căderea „inevitabilă” a revoluțiilor în tiranii.

Ne-a învățat despre cum intelectualii se vor ascunde cu lașitate, că muncitorii vor fi exploatați, iar retorii și șefii de companii vor înrobi cu repeziciune populația în timp ce „veghează la bunăstarea noastră”. Ne-a învățat „că unii dintre ei ar fi protestat dacă ar fi avut argumentele potrivite”. Dar într-o atmosferă de frică „nimeni nu îndrăznea să spună ce gândește”.
Am citit „1984” când eram adolescenți. Și ne-am dat seama că „nimeni nu pune mâna pe putere cu gândul să o dea din mână”. Și că „întregul scop al Noului Limbaj este de a îngusta gândirea”, a face „la modul literal” imposibilă gândirea „deoarece nu vor mai exista cuvinte care să o exprime”.

Că „există adevăr și există neadevăr, iar dacă te agăți de adevăr împotriva întregii lumi, nu ești nebun”. Că „sănătatea nu este statistică.”

Scriitorii sunt profeții veacului nostru deoarece sunt suficient de curajoși să vadă prin fumul existenței cotidiene acele modele recurente ale istoriei și naturii umane. Într-o vreme în care suntem prea înspăimântați ca să ne dăm măștile jos și să vorbim – când este mai comod să ne conformăm decât să ne îndoim – mă întorc la profeții din trecut care și-au folosit stilourile ca pe niște arme.

În școală, elevii sunt învățați la nesfârșit despre ascensiunea fascismului. Citim cărți ca „Ferma animalelor” și ni se spune să „gândim critic”. Dar pentru a folosi expresia lui Orwell acesta este „dublu limbaj”. Elevii sunt învățați ce să gândească, nu cum să gândească. Suntem cu toții șocați și dezamăgiți de cât de rapid poate fi înregimentată o populație. Cât de repede se ceartă prietenii. Cum se denunță vecinii unii pe alții. Cum liberalii sunt mai mult decât pregătiți să renunțe la libertățile lor – libertăți câștigat greu și pierdute ușor.

Suntem o populație împăcată.

Goethe scria odată: „Rasa umană reprezintă o afacere monotonă. Majoritatea oamenilor își pierd cea mai mare a timpului muncind ca să trăiască, iar libertatea care le mai rămâne îi îngrozește atât de tare încât caută prin orice mijloace să scape de ea.” Libertatea noastră se dovedește a fi o cruce greu de purtat.

Ieșim din școală ca niște „mici papagali și mici calculatoare” (Charles Dickens) încărcați cu fapte și date, gata să primim următoarea doză, care va fi de ajuns pentru a seda acei ani neliniștiți ai maturității timpurii. Și când devenim adulți – cetățeni responsabili și serioși – vom folosi aceste fapte și factori ca pe cimentul cu care ne vom sigila celulele noastre. „Știința”, politica și casa vor deveni papalitatea noastră, preoțimea și mănăstirea noastră. Știm că drumul este drept și sigur, câmpiile sunt întunecate și sălbatice. Suntem prudenți deoarece așa ni s-a spus; dar dacă am fi cu adevărat prudenți ne-am preocupa de ce ni se spune, cine ne spune și cine le-a spus lor. Și de ce.

Se spune că ești ceea ce mănânci. Epoca noastră consumă o dietă rigidă compusă din meme, tweeturi și lozinci compuse din trei părți. Suntem o generație subnutrită din punct de vedere al gândirii.

Treimea Noului Limbaj
Stați acasă, protejați sistemul de sănătate, salvați vieți.
Ne gândim vreodată să despărțim părțile treimii și să vedem cum se leagă ele de fapt? Acestea sunt reclame ale fricii, iar frica a devenit virală.
Guvernul nostru știe acest lucru iar lupta sa contra Covid-10 se bazează fără milă pe această frică. Tacticile sunt mult prea limpezi. Într-un document înaintat comisiei SAGE, la sfârșitul lui martie 2020, a fost propusă următoarea recomandare sub titlul „persuasiune”:

„Amenințarea percepută: un număr semnificativ de oameni în continuare nu se simt suficient de amenințați la nivel personal. Amenințarea percepută la nivel personal trebuie să se simtă mult mai puternic în rândul celor indiferenți, folosind mesaje cu un impact emoțional puternic. ”

În esență, documentul arată că guvernul se bazează pe retorica fricii pentru a-i face pe oameni să simtă amenințați personal. Și exact asta s-a întâmplat: trăim acum într-o societate în care marii majorități a oamenilor – de toate vârstele și indiferent de condiție – i s-a inculcat frica.

Frica îi face pe oameni obedienți. Frica îi face pe oameni să abandoneze comunitatea, identitatea și libertatea de expresie. Frica te face manipulabil și te face să uiți. Am uitat de pildă care a fost motivul inițial pentru carantină: a proteja sistemul de sănătate pentru a nu fi copleșit. Motivul nu a fost eradicarea completă a virusului și prevenirea oricărui deces – ceea ce nu e posibil. Dar motivul s-a schimbat din cauza redirecționării subtile „mesaje cu impact emoțional puternic”.

Documentul sugera de asemenea că oamenii trebuie să simtă „împuterniciți” prin abilitatea lor de a urma reguli de bază, reducând astfel cetățenii la nimic mai mult decât un comportament de turmă în care arăți că ești de partea care trebuie și câtă dreptate ai (virtue-signalling).
„Pentru a veni primăvară trebuie să accepți riscul iernii”
Antoine de Saint-Exupéry

Oricine se aventurează pe stradă va vedea cozi lungi de figuri mascate și mute. Probabil nu pot respira, dar, ni se spune, respiratul este periculos. Așa că ne ținem respirația. Aceste apărători improprii au devenit o marcă a obedienței față de o politică incredibil de inconsistentă. Guvernul a afirmat de nenumărate ori cât de ineficiente sunt. Într-un document din 23 iunie al executivului se spunea: „dovezile în favoarea folosirii măștilor pentru a-i proteja pe alții sunt slabe iar efectul lor cel mai probabil este redus”. Și cu toate acestea, după doar câteva luni, acest simbol al conformismului este acum normalizat și în afara oricărei discuții.

Am devenit la modul literal îmbotnițați și distanțați unul de altul. De ce? Pentru că scepticismul se răspândește prin comunicare iar scepticismul este contagios. Potrivit unui oficial de la universitatea mea: „dacă te simți confortabil să discuți cu cineva, înseamnă cel mai probabil că nu ești distanțat social”. Limbajul nostru statistic nu poate și nu vorbește despre sănătatea interacțiunii umane.

Jacques: Rămâi cu bine și dea Domnul să ne-ntâlnim din an în Paști
Orlando: Mai bine-ar fi să nu ne mai întâlnim niciodată.
William Shakespeare

Dansul a devenit o activitate penală deoarece dansul reprezintă un act îndrăzneț. Bucuria colectivă este tabu deoarece arată puterea oamenilor când se adună împreună. Am devenit soldații unor politici care scuipă pe orice rămășiță de cultură.
Și ce dovezi există pentru a ne convinge că aceste acțiuni antisociale merită? Problema „meritului” are nevoie de puțină perspectivă. Conform Biroului de Statistică, în iulie mortalitatea datorată Covid-10 a fost de 21 la 100.000 de locuitori în Anglia. Este, desigur, mult. Dar câți dintre ei au murit de Covid și nu cu Covid reprezintă o altă problemă. Am putea să ne reamintim că numărul deceselor din cauză de demență, Alzheimer, gripă și pneumonie, infarct, surclasează cu mult morțile de Covid. În fiecare zi mor cam 450 de oameni din cauza cancerului. Ar trebui să ne reamintim că a stopa tratamentele pentru alte boli va duce la mii de decese care puteau fi prevenit, totul în numele „sănătății publice”. În fiecare zi aflăm că numărul cazurilor a crescut dramatic. Rata mortalității continuă să scadă (a început să scadă înainte de carantină.) Asta pentru că metoda de testare este defectuoasă, și după cum a arătat profesorul Mike Yeadon, 88-94% din aceste „cazuri” ar putea fi fals-pozitive. Media preferă să nu amintească acest fapt.
Frica ne-a făcut să nu mai ne întrebăm cu privire la distrugerea treptată a libertății noastre individuale și colective. Nu îndrăznim să întrebăm dacă remediul nu e mai rău decât boala. Nu îndrăznim să întrebăm dacă nu ne-am pierdut drepturile de fapt de câteva decenii bune, iar acum nu suntem decât la apogeul acestei deprivări.
În poemul său „1 septembrie 1939”, scris în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, W.H. Auden, reflecta la felul în care o populație întreagă poate deveni unealta unei ideologii a auto-negației. Nu trebuie să pierim într-un mormânt indiferent. Tot ceea ce avem „este o voce / pentru a demonta minciuna ticluită, așa că să dansăm, să cântăm și să ne îmbrățișăm vecinul. Dacă te agăți de adevăr nu ești nebun”.