Cum se vor sfârși toate acestea?

Există o senzație că pandemia se fâsâie și odată cu ea și cultura divizării, a fricii și a urii. Numărul cazurilor se prăbușește dramatic. La fel și morțile. Spitalizările nu mai sunt imprevizibile. Restricțiile sunt ridicate. Puteți vedea ce se întâmplă zilnic la noua și neobișnuit de competenta pagină a CDC (le-a luat doar un an să o construiască).

În pofida discuțiilor despre o nouă normalitate și restricții indefinite, există speranța că toate acestea se vor dezumfla rapid, împinse de puterea nerăbdării publice și de frustrarea oamenilor, combinate cu manevre politice care au scopul de a ocoli responsabilitatea pentru tot ce s-a petrecut anul trecut.

Lista semnalelor și simbolurilor ar putea fi făcută foarte lungă.

Politicienii care au întrecut măsura au devenit dintr-odată luați în colimatorul penal, atât Andrew Cuomo cât și Gavin Newsom devenind suspecți. Pledoarii pentru demisia guvernatorilor și primarilor ocupă mare parte din știrile locale și naționale. În mod clar are loc o schimbare politică.

Oamenii de știință care au semnat Marea Declarație Barrington abia dacă mai pot ține pasul cu cererile de interviuri în publicații mainstream, acum că a devenit clar că au avut dreptate de la bun început.

Experiența statelor care nu au introdus carantina, Florida, Georgia, Dakota de Sud șamd, face imposibil de evitat tristul adevăr că închiderea economiilor nu a avut niciun rezultat bun pentru sănătatea publică dar au afectat sănătatea, economia, libertățile, legea și viața civilizată.

Efortul de a redeschide economiile, efectuat de către aceiași oameni care le-au închis, precum Boris Johnson în Marea Britanie, reprezintă o respingere implicită a ideii absurde ZeroCovid. Toată lumea pare acum să fie de acord cu ceea ce AIER a susținut de un an: umanitatea trebuie să aibă un răspuns inteligent în privința patogenilor și să nu mai încerce a pretinde că forțele politice pot controla așa ceva.

Conferențiarul AIER Naomi Wolf a repurtat un succes imens seara trecută când a apărut în emisiunea lui Tucker Carlson, unde au discutat ca aliați în efortul de a redeschide economia, asta după ce ani de zile cei doi s-au aflat în tabere opuse.

Tot mai multă lume începe să-și dea seama de cuvintele contradictorii ale lui Anthony Faucci, care a transmis note foarte discordante, până într-acolo încât Meghan McCain a cerut demiterea lui.

Până acum un an, publicația Slate era rațională, asta până când virusul a fost politizat iar revista a luat partea celor care doreau carantina. Acum, publicația începe să schimbe foaia, după cum se poate vedea și din acest text excelent.

Revista medicală britanică „The Lancet” publică articole scurte foarte bune despre costul carantinelor, inclusiv această scrisoare captivantă semnată de Martin Kulldorf.

O revistă europeană de sănătate publică a tipărit un atac devastator față de însăși ideea că lupta contra virusului ar trebui să cadă vreodată în sarcina unui guvern puternic.

Cei care și-au închinat carierele și viețile în fața acestei pandemii și a politicilor aferente s-ar putea ca în curând să aibă nevoie de o nouă rațiune de a fi. Apoi va începe curățenia – cum s-a întâmplat acest lucru, cine a făcut-o, cum să fim siguri că nu se va mai întâmpla vreodată – și nu se va termina vreme de decenii.

Este fascinant să vezi primele rapoarte cu argumente pentru carantină. Vor apărea niște încercări  de complezență pentru a demonstra că măștile, carantina, distanțarea socială au fost cumva responsabile de dispariția virusului. Problema este că nu există dovezi pentru așa ceva. Există dovezi pentru alte explicații cum ar fi imunitatea de turmă și caracterul „sezonier” (o altă formă de a spune că patogenii vin și pleacă).

De pildă, acest articol nou scris de Jennifer Beam Dows de la Oxford enumeră mulți factori pentru dispariția virusului (în același timp în care nu acordă un rol important vaccinului), dar spune despre măști și altele că sunt „greu de identificat efectele lor specifice, în condițiile în care cazurile se prăbușesc în aproape toate statele indiferent de politicile pe care le-au adoptat.”

Chiar așa!

Procesul de răfuială va dura luni, dacă nu ani. În cele din urmă, oamenii se vor întreba de ce am adoptat asemenea măsuri extreme care au distrus atât de multe vieți în condițiile în care se ajungea la echilibru indiferent de măsurile adoptate. Am încercat un experiment nebunesc în ceea ce privește controlul social și economic și nu avem nicio dovadă serioasă că a influențat în bine evoluția pandemiei, dar avem dovezi din plin că a demoralizat și ruinat viața a miliarde de oameni (…)

În aprilie anul trecut, când eram mai naiv, mi-am imaginat cu adevărat că aceste carantine și restricții nu pot să dureze. Am subestimat atât panica publicului cât și energia guvernelor de a marșa pe politici catastrofale.

De asemenea, am supraestimat ceea ce îmi imaginam că este o adeziune răspândită față de libertate și proprietate, care ar fi putut inspira o formă de revoltă publică.

Așadar, acum, după un an, rapoartele despre carnagiul produs de carantină curg zilnic. Să fim bine înțeleși, este o catastrofă de proporții, dar pare să se întrevadă un sfârșit, slavă Domnului. Să înceapă răzmerița!