Retorica ieftină a drepturilor civile

„Viața neanalizată nu merită trăită”, a spus Socrate, probabil după ce a citit ziarele de dimineață. Nu contenește să mă mire cât suflet punem (mă includ cu precădere aici pe mine) în cele mai triviale și efemere subiecte, precum muștele care se învârt lângă cel mai proaspăt bălegar.

„Cât de neimportant va fi acest subiect peste 12 luni!” a remarcat Samuel Johnson despre cea mai nouă știre a zilei sale. Am uitat despre ce era – probabil ceva politic. Se întâmplă ca în politică oamenii să-și agraveze întotdeauna situația legală, complicând principiile simple și bătându-și joc de libertate.

Să luăm drept exemplu, vă rog, legile privind drepturile civile. Termenul de „drepturi civile” a ajuns să însemne opusul a ceea ce sugerează. Oamenii se gândesc că înseamnă libertate individuală, când de regulă înseamnă puterea statului de partea unor grupuri numeroase (oricine este numit „minoritate” de Ted Kennedy). Unii avocați se specializează în domeniul drepturilor civile, ceea ce este întotdeauna un semn rău.

Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul natural de a-ți alege compania dorită. Exact asta neagă drepturile civile. Dacă statului îi displac alegerile tale de asociere într-o afacere sau probabil într-o școală, te poate pedepsi pentru infracțiunea de „discriminare”.

Discriminarea era mai demult un cuvânt perfect funcțional. Desemna abilitatea de a separa lucrurile. Îi lăudam pe oameni pentru că erau discriminatorii și discriminau. Discriminau „între”, nu „împotrivă”. Din nefericire, mai târziu, cuvântul a fost asociat în principal cu forme ofensatoare de discriminare, iar astăzi înțelesul său primar este aproape uitat.

În filmul Philadelphia din anul 1993, un avocat homosexual se îmbolnăvește de SIDA și este concediat de compania la care lucrează. El îi dă în judecată, pretinzând că este o victimă a discriminării, adică a deciziei altora de a-l evita. Nici măcar nu sugerează că firma a încălcat vreo înțelegere făcută cu el. Discriminarea este rea, la asta se reduce totul, și drept urmare are o importanță mai mare decât dreptul companiei de a-și alege și a-și concedia angajații.

Nu este nevoie să mai spunem că filmul marșează puternic pe coarda sentimentală. Homosexualul este prezentat ca un personaj totalmente înduioșător. Nu ni se spune, de arătat nici vorbă, cum a luat boala fatală – inocent, suntem lăsați să credem, din moment ce se pare că nu există nimic în neregulă cu sodomia. Cazul său este preluat de un alt avocat, un foarte simpatic bărbat de culoare care, totuși, a trecut peste propriile prejudecăți contra homosexualilor și lesbienelor.
Pe de altă parte, avocații de top ai companiei ne sunt prezentați ca un grup de ipocriți aroganți (toți albi, fie vorba) care, între ei, fac comentarii și glume deplasate despre homosexuali.  Mint în legătură cu motivul pentru care l-au concediat pe homosexual. Evident că astfel de oameni nu pot avea niciun drept de a se asocia. Sunt vinovați de discriminare. Și, de asemenea, de un caracter antipatic.

Bunul homosexual câștigă într-un final cazul. După care, din nefericire, moare. Se presupune că ar trebuie să simțim cum cauza sa a triumfat deoarece el era un tip așa de decent și demn de milă, iar dușmanii săi, nu. Hollywoodul a premiat filmul cu mai multe premii Oscar.
Este destul de greu să ratezi simbolismul avocatului negru care apară un homosexual. Torța este pasată noii generații de victime. Negrii și-au câștigat deja drepturile civile. Acum este rândul homosexualilor.

Toate astea, însă, lasă problema inițială fără răspuns. Sau mai degrabă, răspunsul este asumat fără niciun argument. Avem dreptul să ne alegem asociații? Nu, ne spune filmul.

Ar fi fost un film mult mai bun dacă firma de avocatură ar fi ridicat această obiecție la tribunal în loc să mintă despre fapte. Dar așa ceva ar fi fost destul de nerealist, deoarece principiul în discuție a dispărut de mult. Singura întrebare rămasă este care tabără poate asalta mai puternic emoțiile audienței.
Filme precum Philadelphia nu au nevoie sau nu doresc complicații sentimentale, nu mai mult decât le evită pe cele intelectuale. Cum ar fi fost dacă eroul avea anumite căderi: promiscuitate, dispreț față de drepturile celorlați, milă de sine? Cum ar fi fost dacă adversarii săi ar fi fost onești, scrupuloși și chiar ar fi regretat concedierea sa?

Nu contează. Filmul atinge nivelul dezbaterilor pe care le vedem acum în Congresul SUA unde a defini căsătoria drept o uniune între un bărbat și o femeie este – cum altfel – un act „discriminatoriu”. Te poți aștepta la retorică ieftină în filme, dar acum trebuie să o suportăm și în politică?
Dacă stau bine să mă gândesc, cred ca da. Știți ce a spus Socrate despre democrație.

Volumul de eseuri „Evul Întunecat, Noua Moralitate” de Joseph Sobran a apărut la Editura Contra Mundum.