Tradiția nu e un lucru mort

27/01/2022    |   de Anthony Esolen

Eneas, aflat în exil după plecarea din Troia, acea regină a Asiei pe care grecii au ars-o din temelii, a venit în Italia pentru a găsi refugiu împreună cu poporul său. Dar pentru că a fost primit cu ostilitate de o alianță a populațiilor native, el caută și-și găsește proprii aliați, arcadienii, cei care locuiesc pe locul pe care se va clădi Roma. Regele lor, Evander – numele înseamnă om bun – a promis să îl ajute. Nu în ultimul rând pentru că o căpetenie de o nelegiuire ieșită din comun, Mezențiu, se află printre dușmanii lui Eneas. Aici Evander descrie cel mai inimaginabil de inuman lucru pe care l-a făcut Mezențiu:

Cum să-ţi înşir negrăitele-omoruri?

Şi câte făcut-a Nelegiuitul?

Spre el şi spre-ai lui întoarcă-se toate!
Oameni de vii i-a legat cu cei morţi nemernicul rege,

Faţă la faţă punîndu-i şi piepturi culcate pe piepturi,

Soi de tortură de dînsul gătit, ca-n topite puroaie

Astfel să moară pe-ncet, putrezind în scîrboasa-mbrăţare.

(Traducere de GEORGE COŞBUC)

Mi se pare că în conflictele prezente din interiorul Bisericii, care își au analogiile și în alte părți – în școli și în universități, în artă, în înțelegerea propriei istorii de către mulți oameni, și în special în politica seculară – ne disputăm, fără măcar să ne dăm seama, poate, o chestiune factuală. Haideți să fim de acord cu toții că este rău să legi o ființă umană de un lucru mort, să fie infectat de acel cadavru, și să moară. Întrebarea care se pune este: ce este acel lucru mort?

Modernistul va răspunde că acel lucru mort este trecutul. Criticii literari au un termen pentru oamenii care iubesc formele artistice tradiționale și lumile pe care acestea le evocă: necrofili. Prezumția este întotdeauna împotriva tradiției, ca și cum acest substantiv ar veni la pachet cu o serie de adjective inevitabile: opac, închis la minte, învechit, mucegăit, anacronic, greoi, orb.

Marx vedea întreaga istorie a omului ca pe o luptă între clase, ca și cum ghilda medievală nu ar fi fost cu nimic mai bună decât atelierele clandestine din Anglia industrială. Feminismul vede întreaga istorie a omului (cu excepția unor idei sentimentale asupra anumitor triburi aborigene favorite) ca pe oprimarea Femeii de către dușmanul ei absolut, Bărbatul. „Istoria este o absurditate,” spunea Henri Ford. De la un țărm la altul, școlile le insuflă copiilor numai dispreț, marii artiști și poeți ai trecutului sunt îndepărtați cu un gest, ca fiind doar niște „bărbați albi morți”, ceea ce îi salvează pe copii de considerabila bătaie de cap de a învăța să citească Chaucer sau Milton.  

Dar dacă modernismul în sine este un lucru mort? Din nou, disputăm o chestiune factuală. Cel mai remarcabil lucru despre modernism ca ideologie sau chiar ca atitudine emoțională, este ura sa distructivă, invidia și violența. Președintele Mao și Garda sa roșie s-au luptat pentru a elimina cele „patru lucruri vechi”: idei vechi, cultură veche, tradiții vechi, obiceiuri vechi. Și au scăldat China în sânge.

Adepții americani ai „Constituției vii” nu cred cu adevărat că această lege scrisă spune ceea ce își doresc ei să spună. Pur și simplu nu contează ce spune; și, prin legalizarea avortului, au scăldat America în sânge. Vechea Uniune Sovietică, oscilând în mod inconsistent între venerarea și ura față de cultura rusă veche, a trimis autori și artiști în gulaguri pentru că erau „reacționari”, și pentru a fi comis crima impardonabilă de a-și târî picioarele în vreme ce națiunea marșa către viitorul glorios.

Sigur că și oamenii devotați tradiției pot fi sângeroși și belicoși. Gândiți-vă la Roma antică. Gândiți-vă la Sioux și la apași. Gândiți-vă la populația Zulu. Dar modernismul este ostil prin însăși esența sa. Este definit de opoziție, și se opune unui lucru profund uman, unui bun natural. Omul nu are o existență exclusiv temporală, ca un copac sau ca un câine. Prin imaginația și memoria sa, el caută să apuce timpul de ambele sale capete, și să îl transceadă.

Blestemul cumplit al Vechiului Testament este că locul nu-și mai cunoaște oamenii. Blestemul acesta este o cerință a modernismului. Dacă spun: „Promovezi oameni cu diplome de limba engleză care nici măcar nu au auzit de George Herbert,” moderniștii vor răspunde, ridicând din umeri, „Și ce dacă?” sau vor da din cap și vor spune „Exact”.

Dar există o teribilă contradicție de sine aici, una pe care au observat-o mulți oameni. Nu poți să îți condamni înaintașii la irelevanță fără a-ți îndemna copiii să facă la fel cu tine. Lama cuțitului se întoarce spre mâna celui care îl mânuiește. Trebuie să înțelegem toate implicațiile din spatele acestor lucruri. (…)

Din nou, argumentez mai mult dintr-o perspectivă concretă a realității decât din perspectiva contradicțiilor inerente ale atitudinii moderniste. Să luăm în considerare oricare dintre arte. Înainte să ajungem la calitatea producției, trebuie să notăm dispariția unor întregi genuri artistice, fără ca ceva recognoscibil să vină să le ia locul. În poezie, genurile epic, romantic, narativ, monologul dramatic, oda, epistola și imnul au dispărut practic cu desăvârșire; și lecțiile dificile despre metrică și ritm nu au fost transmise mai departe.

Ceea ce spun eu despre poezie, pot spune despre arhitectură cei care au cunoștințele necesare. Trebuie să depui o muncă aproape arheologică pentru a înțelege ce făceau zidarii, tâmplarii, zugravii, lucrătorii în metal și geamgiii de acum o sută de ani, ce să mai zicem de cei de acum o mie de ani. Nu ne mai întrebăm de ce nu construim acum Grand Central Station. Ne întrebăm de ce nu putem să o construim.

În mod similar, nu ne mai întrebăm de ce băieții din vecini nu se mai adună laolaltă cu o chitară, un banjo, un clarinet, o trompetă si o tobă pentru a cânta cântece din capul lor. Abia dacă ne mai amintim că aceste lucruri s-au întâmplat vreodată. Scott Joplin era mult mai apropiat de Mozart, George Gershwin era mult mai apropiat de Richard Strauss, decât sunt oricare dintre aceștia de noi, oamenii prezentului, și de muzica în mare măsură produsă în masă, cu un areal foarte limitat de genuri.

Să trecem de la discuția despre arte la lucrurile umane naturale pe care toate culturile trebuie să le înfăptuiască. Aici eșecul nostru colosal este ca un hoit în propria grădină, care se descompune la soare. Nu avem nici măcar un singur obicei sănătos rămas pentru a-i aduce laolaltă pe fete și pe băieți. Rata căsătoriei a coborât sub nivelul solului, chiar și în condițiile în care aproape jumătate dintre căsătorii se termină cu un divorț. Oamenii care nu-și venerează părinții aduc pe lume copii fără de părinți; și băieții și fetele, fiecare în felul lor, sunt corupți. Copiii noștri vor vedea o sută de filme pornografice pentru fiecare sărut inocent pe care l-ar putea fura. E posibil să fie o subestimare.

Bisericile noastre, ca și copiii noștri, sunt puține și nu sunt inocente. Speranța seculară că oamenii vor fi uniți după ce vor renunța să mai creadă în Dumnezeu a fost expusă ca o absurditate antropologică pe care cultura și istoria umană ar fi putut să o demonstreze. Omenirea este unită de sus, nu de jos. Poftele sunt nelimitate – pentru sex, răzbunare, bogăție, rang, faimă și putere; dar uitarea de sine, smerenia, iertarea și dragostea de Dumnezeu domolesc furia și frustrările patimilor, și ridică mintea la lucruri mai înalte, unde vechea zicală, cu cât suntem mai mulți, cu atât mai bine, chiar este adevărată.

A spune că Biserica ar trebui să fie „de-culturalizată” înseamnă să presupunem că ar exista, de la bun început, o cultură. Nu există. Există obiceiuri de masă, dezvoltate de fenomenele de masă – școală de masă, divertisment de masă, politică de masă, poate trei forme ale aceluiași lucru. Atunci Biserica trebuie să își asume lucrarea grea și îndelung-răbdătoare de a construi o cultură acolo unde nu există una. Să spunem că ar trebui să fim ancorați în prezent, sau în atitudini înghețate de acum șaizeci de ani, înseamnă să zădărnicim munca de construcție a unei culturi. Înseamnă să ne legăm de un cadavru.

Sursă: https://www.crisismagazine.com/2022/tradition-is-no-dead-thing

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *