Sf. Ignatie despre pedepsele aplicate elevilor

În Seminarul Duhovnicesc Caucazian, odată cu venirea noului rector,  arhimandritul Gherman, și a noului inspector – ieromonahul sinodal Isaachie, carea făcea parte din rândul profesorilor Seminarului din Novgorod, predarea și supravegherea îndeobște în seminar, și totodată viața morală a elevilor s-a schimbat vizibil în bine. Prin mijlocirea episcopului Ignatie Briancianinov, în scurt timp inspectorul a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

Printre primele rânduieli ale episcopului a fost o hotărâre apărută în jurnalul administrației, cu privire la pedepsele elevilor nedisciplinați.

„Doresc, scria episcopul Ignatie, ca în școlile duhovnicești din eparhia Caucazului să se întrebuințeze următoarele pedepse:

1. Mustrarea fără folosirea cuvintelor de ocară – cuvinte care doar batjocoresc umanitatea și înăbușă simțul onoarei în inimile tinerilor, iar acest simț, înțeles corect, este o comoară.
2. Așezarea la colț sau la masa de pedeapsă, în picioare sau în genunchi.
3. Lăsarea fără prânz sau cină, doar cu pâine și apă.
4. Pedeapsa cu nuiaua, cu excepția elevilor seminarului.
5. Pedeapsa prin arest în camera întunecoasă, cu lipsirea comunicării cu ceilalți colegi și hrănirea doar cu pâine și apă.

Acest ultim mod de pedeapsă să fie folosit mai cu seamă pentru elevii seminarului, potrivit termenului pedepsei cu însemnătatea faptei. În cazul încălcării regulilor de supunere, de politețe înaintea conducerii, a bunei purtări în biserică, mai mult, în cazurile de grosolănie în fața conducerii și a îndârjirii, să se prelungească arestul până atunci când cel pedepsit se va înmuia deplin și va începe să-și exprime și să aducă o căință sinceră. Eliberarea înainte de vreme a unei persoane ajunsă la îndârjire și arătând încăpățânare va aduce o însemnată vătămare caracterului acelei persoane.

Pedeapsa prin înjosire, tragerea de păr și de urechi să fie înlăturată din școlile duhovnicești. În acel minut în care învățătorul îl pedepsește cu mâinile sale pe elev, în acest minut jalnic simțământul uman suferă înjosire morală și în persoana elevului și în persoana învățătorului. Dar în persoana învățătorului această înjosire este nemăsurat mai adâncă decât în persoana elevului. Prin aceste măsuri, învățătorul se lipsește pe sine de stima elevilor, de iubirea și de încrederea lor.

Caracterul înalt, nobil al învățătorului este cel mai puternic frâu și cea mai mare urgie pentru elevi. Îi invit pe învățătorii tineretului duhovnicesc caucazian la această înălțime, al cărei vârf este plin de roade duhovnicești, dar nu este străin nici de munca grea cu sine însuși. Un învățător evlavios și binevoitor trebuie să-și impună sieși ca regulă să nu folosească în ceasul mâniei sale nici ocara, nici pedeapsa. Ceasul mâniei este ceasul nebuniei pentru tot cel care se înfurie, chiar dacă ar fi fost acela din rândurile primilor înțelepți. Pedeapsa să fie rodul chibzuinței mature și despătimite, numai în acest chip ea este prielnică pentru copii și îl înalță în ochii lor pe învățător. Pedeapsa trebuie să fie nu prea aspră, dar însemnată, o pedeapsă prea slabă îi răsfață pe elevi..

Această dorință a mea să fie anunțată în toate școlile duhovnicești din eparhia Caucazului.”

Fragment din „Viața Sfântului Ignatie Briancianinov”, carte apărută la Editura Areopag, 2016.