Frank Gehry, apostol al contraculturii?

Alături de Frank Lloyd Wright, Frank O. Gehry este considerat, îndeobște,  drept cel mai mare arhitect al secolului. Totuși, în opinia mea, Frank O. Gehry nu va putea fi niciodată comparat cu Wright, cel puțin nu cu acel Wright din prima parte a carierei.

Ați auzit vreodată pe cineva referindu-se la Gehry  cu inițialele lui? Eu nu am auzit, deși sunt conștient că FOG a numit un yacht, pe care l-a proiectat, drept Foggy. S-ar putea să fi fost cel mai bun  lucru pe care l-a creat vreodată. Măcar nu sunt foarte mulți oameni care să se uite la el.

Revista Architizer a publicat recent un material cu titlul „Este Frank Gehry parte din contracultură?”, semnat de Pat Finn, și având subtitlul „Și ar trebui să fie? Ce ne dorim de la arhitecții noștri de top?” Majoritatea oamenilor își doresc clădiri cu care să poată intra într-o legătură, nu cu imobile care-ți intră în față. Frank Lloyd Wright și-a petrecut prima jumătate a carierei sale foarte lungi creând clădiri cu care oamenii puteau intra într-o legătură, în special casele joase în stilul Prairie. Cealaltă jumătate a carierei și-a petrecut-o făcând imobile care îți intră în față, cu care pot intra în legătură doar mama sa (sau Frank Gehry). Păcat.

Frank Gehry nu este o icoană a contraculturii. Este o icoană a estabolishmentului globalist, brandul celor 1%. Poate că el se imaginează a fi un avatar al “Épater la bourgeoisie” (“Shock the rich”), precum artiștii de acum un secol în urmă. Dar se înșală. În fapt, e doar un ticălos.

Lucrul acesta e demonstrat de atitudinea sa față de publicul care trebuie să-i suporte monstruozitățile. De pildă, vorbind despre clădirea Luma Arles (vezi poza), centrul cultural din Arles, el i-a tratat cu dispre pe criticii locali ai proiectului

„Ne-am încadrat în context, dar nu vă pot explica. Am răspuns la fiecare nenorocit de detaliu legat de vremurile în care trăim și oamenii cu care trăim în acest loc. Știți, cred că este cel mai important lucru de făcut. Să trăim aici și acum și să vedem care sunt problemele, știți, inclusiv cu aceste nenorocite de măști.”

Deși îmi e simpatică ultima parte, e greu de deslușit ce vrea să spună. Arles e un oraș istoric. Luma Arles nu se potrivește în contextul local. Răspunde cu adevărat în detaliu cu vremurile, cu oamenii și cu locul? Greu de crezut. El spune că „acesta este cel mai important lucru pe care îl face un arhitect”, dar ceea ce face el cu adevărat este să respingă ceea ce se potrivește timpului, locului și oamenilor. Proiectele sale întruchipează tocmai ceea ce oamenii nu doresc. Dacă analizați cu atenție ce spune, veți vedea că exact acest lucru îl lasă să se înțeleagă. Doar pretinde că îi pasă de context și de ce își doresc oamenii.

Iată cum comentează cu inteligență Pat Finn:

„Lui Gehry nu-i pasă de îngrijorările celor care tânjesc după vechiul Arles. Acești oameni, îți imaginezi, sunt mânați de nostalgie, o sensibilitate reacționară, care nu merită niciun fel de simpatie. Când Gehry spune că „nu poate explica” clădirea sa, ce spune implicit este că nici nu trebuie să facă asta.”

La începutul acestui articol, autorul Pat Finn, care pare să nu găsească citatul din Gehry din care rezultă fără echivoc atitudinea “Épater”, îl aduce în discuție pe arhitectul Peter Eisenman pentru a șterge pe jos cu arhitectura preferată de majoritatea oamenilor: „Dacă îi facem pe oameni să se simtă atât de confortabili în acele mici și drăguțe structuri, i-am putea face să creadă că totul e bine pe lume… când de fapt nu e așa.”

Asta ne dorim cu adevărat de la arhitecții noștri de top? Finn își încheie articolul său cu o revelație uluitoare:

„Frank Gehry a adus arhitecturii cele mai importante contribuții în al șaselea deceniu al carierei sale. Multe din clădirile sale, inclusiv Guggenheim Bilbao, 8 Spruce Street și Fondation Louis Vuitton, sunt printre favoritele mele. În cele mai bune momente ale sale, el adaugă mișcare și dinamism peisajelor urbane, dominate de unghiuri drepte severe și turnuri interșanjabile de sticlă și oțel.”

??? Și asta după toată critica devastatoare făcută lui Gehry? Să nu-l lăsăm pe Finn să scape așa ușor cu descriere greșită a operei lui Gehry. „Adaugă mișcare și dinamism peisajelor urbane, dominate de unghiuri drepte severe și turnuri interșanjabile de sticlă și oțel.” Nu chiar. Mai degrabă își înfige clădirile contorsionate în medii altfel încântătoare istoric, doar contrastul cu acestea stârnind interesul. În orice caz, indiferent de contrastul cu peisajele urbane bune sau rele, arhitectura sa este parazitară, supraviețuind doar pe seama vecinilor.

Ca să o spunem pe șleau, Gehry, dincolo de scăderile sale ca arhitect, nu e foarte articulat și cu greu poți spune despre el că e un geniu. După cum se vede în citatul de mai sus, el comunică prin degetul său, așa cum a făcut-o la o conferință în Spania când un jurnalist a avut curajul să obiecteze față de designul clădirilor sale. Gehry s-a debarasat de jurnalist și a adăugat: „Să vă spun ceva. În lumea în care trăim, 98% din ce se construiește și se proiectează este rahat curat. Nu există niciun simț al designului niciun respect pentru umanitate sau altceva. Sunt doar clădiri urâte și asta e tot.”

Măcar de data asta, Gehry nu doar că a vorbit limpede, dar a avut dreptate. Să fie oare prea modest pentru a-și da seama de influența sa asupra arhitecturii de azi?