Libertate și responsabilitate pentru copii

26/07/2022    |   de Annie Holmquist

Cât de devreme poate începe un copil să primească treburi casnice? Această întrebare a fost ridicată în bună măsură de un film de pe Netflix, „Old Enough!”, în care sunt prezentați preșcolari care fac diverse treburi date de părinții lor.

Filmul a suscitat interesul americanilor, dacă ne luăm după multele recenzii de care s-a bucurat. Două dintre ele mi-au atras atenția. Primul era scris de o mamă care a început să-i dea fiicei de patru ani diverse treburi în speranța că responsabilitățile în plus o vor opri de la nefăcute. (A funcționat). Al doilea articol  conținea reacții față de primul articol din partea unor părinți care au avut aceleași rezultate, deși nu-și puteau imagina că-și vor lăsa copiii singuri. Ambele articole conțineau o avertizare din partea NPR că în anumite localități a-i trimite pe copii după treburi fără supravegherea adulților ar putea reprezenta o încălcare a legii.

Avertizarea se referă cel mai probabil la mai toată America; cei mai mulți dintre noi ar fi șocați la gândul de a-l lăsa pe un copil de 10 ani – ce să mai zicem de unul de 3 ani – să facă o treabă pentru noi. Dar având în vedere cum alte țări par să le permită copiilor să devină responsabili la vârste mici, trebuie să ne întrebăm de ce suntem atât de ezitanți. Când și-au pierdut americanii spiritul de independență și au început să-i cocoloșească pe copii, interzicându-le oportunitatea de a crește și a munci responsabil? Unul dintre răspunsuri are legătură cu mentalitatea progresistă care a pătruns în sistemul nostru de educație, în special prin intermediul cărților de copii.

Conținutul cărților de copii s-a schimbat dramatic în prima parte a secolului XX, observă John Taylor Gatto în cartea sa „Istoria secretă a educației americane”. Una din aceste schimbări consta în felul în care era prezentată munca. În loc de a fi văzută ca un lucru bun, iar tinerii încurajați să muncească și să-și câștige independența, exact opusul s-a întâmplat:

„Acreditările școlare au înlocuit experiența ca țel spre care se îndreaptă personajele, în timp ce munca copiilor a devenit o etichetă infamantă, în pofida funcției sale străvechi de a fi cea mai rapidă și sigură cale de independență umană – exact calea urmată de Carnegie, Rockefeller și mulți alții care acum erau nerăbdători să o oprească.”

În aceste cărți, „copiii sunt încurajați să nu muncească deloc până târziu în adolescență, uneori până când fac 30 de ani.  Un argument pentru superioritatea tinerilor care muncesc în loc să stea degeaba în clase apare frecvent înainte de 1900, dar după 1916 nu mai e de găsit”, scrie Gatto.

La un secol după această schimbare, se pare că am dus această mentalitate la un cu totul al nivel, deoarece mulți adulți nu doar că îi descurajează pe tineri să muncească – spunându-le să se concentreze pe școală – dar îi descurajăm și pe cei mici de la a fi independenți și de la a se pregăti pentru muncă. Facem acest lucru nu doar interzicându-le responsabilitatea și experiența treburilor date de părinți, dar și prin a nu-i lăsa afară singuri să se joacă pe bicicletă sau în grădină.

Totuși, unii părinți curajoși le oferă copiilor oportunități pentru a fi independenți, pregătindu-i treptat pentru viața de adult. Singura problemă în acest caz sunt băgăcioșii care se panichează și sună la protecția copilului atunci când văd copii pe afară exercitându-și independența.

Dacă chiar avem de gând să ne întoarcem la vremuri normale, atunci trebuie să ne depășim fricile și să începem să încurajăm crearea unei societăți în care copiii au mai multe responsabilități și independență la vârstă fragedă. În loc de panică, putem să căutăm căi prin care să-i ajutăm pe copii să-și extindă orizonturile.

Benjamin Franklin a rostit celebrele vorbe „cei care renunță la o libertate esențială pentru a se bucura de puțină siguranță trecătoare, nu merită nici libertate nici siguranță.” Același lucru este valabil și pentru copiii noștri. Dacă noi, ca adulți, le refuzăm șansa de a învăța treptat independența și responsabilitatea când sunt tineri, deoarece ne temem că nu e sigur pentru ei, atunci pur și simplu îi pregătim pe acei copii pentru o lipsă atât de libertate, cât și de siguranță când vor fi mari.

A-i da copilului mai multe responsabilități e o provocare mare pentru mulți părinți, așa că dacă nu te simți capabil să-l trimiți afară după treburi, poți începe să-i dai de făcut lucruri prin casă. Dacă japonezii mici, de doi, trei sau patru ani, pot face asta, de ce nu ar putea și copiii americani să facă patul, să șteargă pe jos, să pună vasele la locul lor, să-și împacheteze hainele? Pe măsură ce își asumă aceste responsabilități – iar tu ca părinte înveți să faci asta – dă-i copilului mai multă libertate în alte zone, astfel încât să trăiască răsplata vieții independente și responsabile. Ceilalți îți vor mulțumi cândva, când copiii tăi vor fi printre puținii adulți care au spiritul american curajos și independent necesar pentru a scoate țara din gaura în care se afundă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Autentificare

Ai uitat parola?

Creezi un cont?