Cine dorește să dărâme acel castel?

E o scenă din romanul apărut în 1980 al lui Taylor Caldwell, „Answer as a Man”, un roman despre suferințele pe care le aducem singuri asupra noastră și asupra celor apropiați. Este anul 1912 iar un tânăr irlandez, director al unui hotel nou deschis din Pennsylvania, își amintește o conversație purtată cu bunicul său, nu cu mult timp în urmă. „Când un politician dornic să fie ales  vorbește de reforme, este timpul ca oamenii să pună mâna pe arme. Se pregătește ceva murdar și periculos”, spune bătrânul supărat pe Dumnezeu, dar și mai supărat pe oamenii egoiști, stupizi, nerecunoscători, cruzi și trădători.

Când nepotul îl întreabă dacă poți avea încredere în vreun politician, bătrânul răspunde negativ, deși adaugă că ar fi mai puțin suspicios față de cineva care „vorbește despre adevărurile vechi, ca patriotismul, onoarea, seriozitatea, munca, respectul pentru autoritate, lege, decență și bărbăție – în cazul în care a mai rămas așa ceva în țară”.

Cum rămâne cu grija pentru cei mai puțin norocoși? Bătrânul nici nu vrea să audă de așa ceva. „Ferește-te de bogatul care deplânge soarta săracilor! E un canibal. E ca morsa plângăcioasă care mânca toate scoicile naive din cartea Alice în Țara Minunilor.”

Motivul pentru care tânărul afacerist – scrupulos, perseverent și foarte nesentimental față de omenire – își aduce aminte de această discuție este pentru că alegerile pentru președinte de atunci nu erau grozave (…)

În acest roman, ca și în alte piese istorice, Caldwell sugerează că e de datoria noastră să ne ținem departe de mișcările sociale și politice, să le dezbrăcăm de sentimentalism, să interzicem orice slogan și să întrebăm: „Cine profită? Pentru cine înseamnă acest lucru mai multă putere și bogăție?” 

De pildă, chiar dacă nu suntem de acord cu scriitoarea și credem că Statele Unite aveau toate motivele ca să intre în Primul Război Mondiale, trebuie să ne întrebăm cine a avut de profitat de pe urma lui.

Astăzi, trebuie să ne întrebăm cine profită de dezintegrarea familiei americane? Cine profită de pe urma invaziei distracției de mase, a mass-mediei, a școlii de masă, cele trei brațe ale furculiței? Gândiți-vă la o familie sănătoasă, auto-suficientă și dreaptă moral, condusă de un bărbat care aduce bani și o protejează, și îndulcită de o femeie care modelează manierele și morala copiilor, ca la o Andorra sau un Liechtenstein, un mic regat independent din munți, rezistând, pe cât de bine poate, să fie absorbit de o lume cenușie, de prost gust și omogenă. Sau gândiți-vă ca la un castel ridicat pe un vârf de munte, pe care și cei mai agresivi agenți ai statului se tem să-l atace. Facă lumea ce-o vrea; în acea familie va fi tradiție, pietate, lege personală, un mare câmp pentru libertate și, dacă dă Domnul, dragoste naturală între membrii săi. Cine dorește să dărâme acel castel? (…)

Cine câștigă mai multă putere și avere de pe urma legii sentimental numită „Respect pentru Instituția Căsătoriei” (un act legislativ din SUA pentru recunoașterea deplină a căsătoriilor homosexuale – nota CM), care va respinge actul sentimental numit, dar cel puțin sănătos „Apărarea Instituției Căsătoriei”? Când s-a întâmplat ultima oară ca un grup semnificativ de congresmeni să se întâlnească și să-și pună problema „ce putem face pentru a promova căsătoria, să o facem mai accesibilă, să o apărăm de pericole morale, să-i recunoaștem sfera de autoritate, să le dăm înapoi părinților dreptul lor justificat de a superviza școlile publice? Ce putem face pentru a tăia tentaculele statului? Ce schimbări sociale ar face mai ieftine casele pentru oameni, ar face mai ușoară hrănirea și îmbrăcarea copiilor, fără interferența asistenților sociali?”

Bineînțeles că „Respectul pentru Instituția Căsătoriei” nu are niciun respect pentru căsătorie; e vorba doar de a-i împiedica pe oameni să aibă remușcări cu privire la o greșeală făcută, un scandal împotriva biologiei și a bunului simț. Fără îndoială că mulți susținători cred că e vorba doar de un simplu act de dreptate. Eu nu au luat în considerare cât lucruri rele au făcut vieții de familie și cum acest ultim rău derivă și le confirmă pe celelalte. Dar naivitatea nu e ceva nou pe lume. Oamenii își vor cumpăra singuri funia cu care vor fi spânzurați dacă li se va face această propunere în termeni suficient de sentimentali.

Dar predicatorul moral autentic nu e sentimental. El îți spune adevărul, și anume că viața e grea, că tu și el sunteți ființe căzute, iar oamenii se mint atât de mult încât nu-i mai lasă Satanei mai nimic de făcut.  Adevăratul politician moralizator îți va spune că vei avea libertate doar în măsura în care ești virtuos, dar dacă cultivi viciul, ești deja un sclav. Acesta este motivul pentru care politicienii și predicatorii cinstiți rar ajung bogați, celebri și puternici. Nu lasă în urma lor dinastii. Nu își canibalizează orașele.  Nu mănâncă săraci la micul dejun. Nu doresc puterea aceasta. Nu doresc să fie Dumnezei. Taylor Caldwell a scris despre aceste lucruri. Nu era woke. Nu putea fi: ținea ochii deschiși.