Goethe despre Byron

Goethe continuă să vorbească despre lordul Byron:

-Totuși, firii lui care tinde în permanență înspre tot ce e nemărginit, această limitare pe care și-a impus-o prin respectarea legii celor trei unități i se potrivește întocmai. Ce bine ar fi fost dacă ar fi știut să se limiteze tot așa și în ceea ce privește latura morală! Că n-a putut s-o facă, a fost ca o nenorocire pentru el, și astăzi putem foarte bine afirma că s-a prăpădit din pricina desfrânării lui.

Prea nu se cunoștea pe sine însuși. Trăia fără să-i pese de ziua de mâine, neștiind și nechibzuind ce face. Crezând că lui îi e totul îngăduit, pe când altora nimic, era fatal ca până la urmă să se piardă și să-și ridice toată lumea în cap. Cu scrierea sa „English Bards and Scotch Reviewers” a jignit chiar dintru început pe cei mai de seamă literați. Mai târziu, ca să poată trăi, a trebuit să facă un pas înapoi. În lucrările sale următoare a continuat cu dușmăniile și criticile, necruțând nici statul și nici biserica. Atitudinea aceasta brutală l-a gonit din Anglia și, cu timpul, l-ar fi izgonit chiar și din Europa. I se părea că nicăieri n-are loc destul și se simțea apăsat chiar și acolo unde libertatea personală a oricărui individ era nemărginită; lumea i se părea o temniță. Plecarea sa în Grecia n-a fost urmarea unei hotărâri proprii, voluntare, ci doar rezultatul nepotrivirii lui cu lumea înconjurătoare.

Faptul de a se fi emancipat de tot ce însemna tradiție și patriotism a distrus nu numai personalitatea acestui om atât de admirabil, dar și ideile sale revoluționare și permanentul său zbucium sufletesc provocat de ele au împiedicat și talentul lui să se dezvolte în voie. În afara de aceasta, veșnica lui opoziție și atitudine critică e în cel mai înalt grad dăunătoare înseși minunatelor lui scrieri. Căci nu numai că starea de nemulțumire a poetului se transmite cititorului, dar orice tendință de împotrivire are un rezultat negativ; iar negația nu înseamnă nimic. Dacă lucrul răul în denumesc „rău”, ce am câștigat? Dar dacă ce e „bun” e denumit de mine „rău” e cât se poate de păgubitor. Cel ce vrea să realizeze ceva bun nu trebuie să critice și nu trebuie să-și piardă vremea cu ceea ce a fost făcut anapoda, ci să stăruie în a face mereu ceea ce se cuvine. Principalul nu e să dărâmi, ci să clădești ceva care să facă bucurie omenirii.

Cuvintele acestea minunate au fost pentru mine ca o băutură înviorătoare și m-am bucurat auzind o maximă atât de prețioasă.

-Lordul Byron , continuă Goethe, trebuie privit ca om, ca englez și ca mare talent. Bunele sale însușiri sălășluiesc în calitatea lui de om; cele rele în faptul că era englez și pair al Angliei; iar în ce privește talentul, acesta e incomensurabil.

Toți englezii sunt, ca atare, lipsiți de judecată propriu-zisă; împrăștierea și spiritul lor de castă nu le permite să se dezvolte în chip liniștit. Dar ca oameni practici ei sunt mari.

Așa se face că lordul Byron n-a ajuns niciodată să se analizeze pe sine însuși; aceasta este și pricina de ce nu izbutea deloc să cugete ca lumea, așa cum dovedește și deviza lui: „Bani mulți și la cheremul niciunei autorități”. Căci banii mulți paralizează fără îndoială autoritatea publică.

Fragment din volumul „Convorbiri cu Goethe” de Johann Peter Eckerman, apărut în anul 1965, la Editura pentru Literatură Universală.