Martorii istoriei

London School of Economics (LSE) s-a decis să nu mai utilizeze cuvinte infamante precum Crăciun, Paști, Post pentru a desemnta vacanțele și zilele libere. Probabil că directorii instituției se felicită acum pentru pasul făcut spre adevărata diversitate, echitate și incluziune, echivalentele moderne ale – ironia ironiilor – credinței, nădejdii și milei.

Un articol din „The Daily Telegraph” avea următorul titlu: „Decizia LSE nu este doar supărător de woke. E complet futilă”. Vai, dacă ar fi adevărat, dacă această decizie ar fi doar futilă! Dar dimpotrivă, decizia era extrem de țintită. E parte din tendința – nu voi merge atât de departe încât să o numesc parte dintr-o conspirație – de a distruge toate legăturile prezentului cu tradiția, și în special (dar nu doar) cu tradiția religioasă.

Tradiția și mândria pentru instituții sunt obstacole în calea unei clase manageriale care preferă ca oamenii pe care îi conduc să fie păsări călătoare sau particule browniene în oceanul timpului, fixați complet pe prezent. Revoluția managerială, când va avea loc, va fi foarte atotcuprinzătoare și nimic nu e prea minor pentru a scăpa de furia sa distructivă.

Să vă dau un exemplu din domeniul medical: spitalelor din Marea Britanie le-a fost interzis să mai aibă heraldică proprie, chiar și acelora a care aveau simboluri vechi de sute de ani, toate urmând a fi înlocuite de un singur logo. Astfel, personalul medical este redus la simple piese pe tabla de șah (ca să folosesc maniera psihopată în care prințul Harry îi descrise pe aceia pe care pretinde că i-a ucis în Afganistan). Atașamentul personalului pentru un loc sau o instituție le complică viața managerilor.

Din acest motiv, aceia care doresc să managerieze întreaga societate iubesc tipul de istorie în care nu există grandoare, frumusețe sau realizări, ci doar nedreptate și suferință (care, desigur, a existat cu adevărat, dar pe care ei și doar ei o pot îndrepta). Adevăratul motiv pentru entuziasmul cu care sunt dărâmate statuile este de a distruge orice imagine a trecutului, alta decât aceea a unei camere de tortură. Și din moment ce toată lumea are picioare de lut, iar eroii din trecut întotdeauna aveau scheleți în dulap (asta ca să schimbăm metafora), se vor găsi întotdeauna argumente pentru a distruge statui, chiar și ale marilor eroi.

Dar să ne întoarceme la eliminarea cuvintelor cu conotații creștine din calendarul London School of Economics. În opinia Daily Telegraph, este o jignire față de creștini, dar în realitate e mai jignitor pentru necreștini ca mine, deoarece presupune că sunt atât de sensibili și intoleranți încât se simt jigniți de cea mai mică referință la creștinism sau la vreo rămășiță creștină din țara în care trăiesc, fie permanent, fie temporar. Cu alte cuvinte, necreștinii sunt făcuți din coji de ou și au o constituție atât de delicată încât e nevoie de protecția apartchikilor și a nomenclaturii LSE – care la urma urmei trebuie să se ocupe și ei cu ceva.

Nimeni nu-și dorește să trăiască într-o teocrație, cu excepția teocraților (iar ei își doresc să trăiască doar cu condiția ca ei să fie conducători), dar pericolul ca acest lucru să se întâmple este nul, cel puțin nu până când Islamul nu va deveni religia majoritară. În Marea Britanie doar o minoritate (44%) mai pretinde a fi creștină, dar trecutul creștin al țării cu greu poate fi negat. Dovezile fizice sunt copleșitoare, chiar dacă un număr important de biserici din fostele orașe industriale au fost convertite în cluburi de noapte sau moschei.

Probabil că într-o zi, când decolonizarea va fi totală și se va dezvălui că Newton a fost de fapt originar din Burkina Faso, atenția se va îndrepta către efectele negative pe care le au atât de multe biserici creștine din țări ca Anglia, deoarece le reamintesc atât de puternic descendenților victimelor persecuției creștine de experiența strămoșilor lor. Nu va exista decât o singură soluție: trebuie puse le pământ și rase. La fel și cu cimitirele, cu crucile, cu simbolurile religoase.

Doamne, dar cum trebuie reformat și limbajul! Trebuie început, desigur, din școli acolo unde se formează viitorul națiunii. Orice puști care va spune „Dumnezeule!” sau ceva asemănător va trebui să știe că în viitor trebuie să folosescă apelativul „Fuck!” (asta se întâmplă deja în mod spontan), altfel va fi pedepsit. Nu vei avea voie să aduci Biblia la școală, la fel cum nu ai voie să o aduci în Arabia Saudită.

Ezit să continui în nota sarcastică, deoarece așa cum am remarcat atât eu cât și alții, satira e profeție. Mai multe politici de genul acesta erau privite în urmă cu doar câțiva ani drept exagerări satirice. Cine s-ar fi gândit cu 10 ani în urmă că un om politic serios (mă refer la primul ministru scoțian) ar susține că un bărbat condamnat pentru viol era în realitate, în fapt, în orice sens, o femeie? Astăzi, astfel de poziție stârnesc doar iritarea, nu râsul, iar iritarea se transformă rapid în resemnare. La început absurditatea este discutată de o mână de intelectuali aflați în căutarea unei cauze, iar în cele din urmă devine o ortodoxie care nu poate fi contestată social. Oamenii inteligenți renunță să mai facă opoziție, deoarece e plictisitor să contrargumentezi împotriva a ceva ce nu merită.

Ziaristul american Lincoln Steffens e celebru pentru că a declarat la întoarcerea din Rusia bolșevică: „Am văzut viitorul și funcționează”.

Eu am văzut viitorul și e absurd – și foarte rău.

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea” apărut la Editura Contra Mundum.