Ce își doresc liberalii

Un gânditor postliberal celebru a rezumat principalele poziții atât ale liberalilor de dreapta (cei clasici) cât și ale liberalilor progresiști în pasajul acesta tranșant, care apare în cea mai importantă operă a sa. Observând declinul și corupția morală frenetică din ordinea politică postimperială, el afirmă că aceia care văd imoralitatea ca pe un bun pozitiv „sunt complet indiferenți la corupția groaznică a țării lor”. În acest fragment, autorul nostru rezumă perspectiva elitelor asupra societății adoptând cuvintele și pozițiile lor, care susțin cu satisfacție depravarea atotcuprinzătoare:

„Câtă vreme trăiește țara noastră”, susțin ei, „câtă vreme se bucură de prosperitate materială și e învingătoare în războaie, sau ca s-o spunem și mai bine, de siguranța păcii, de ce ar trebui să ne facem griji? Ceea ce ne preocupă pe noi este să devenim și mai bogați, să avem în fiecare zi bani de cheltuieli extravagante… E foarte bine dacă săracii le slujesc bogaților, cât timp primii au ce să mănânce și se bucură de o viață trândavă sub patronajul bogaților…;  e foarte bine dacă nimeni nu impune obligații dezagreabile, sau dacă nu interzice delicii perverse; dacă conducătorii nu sunt interesați de moralitatea, ci de docilitatea indivizilor; dacă alte țări sunt conduse de oameni care sunt văzuți nu ca modele de conduită, ci ca furnizori de lucruri și satisfacții materiale, iar oamenii se raportează la ei cu o frică servilă, în loc de respect sincer. Legile ar trebui să pedepsească încălcările contra proprietății cuiva, nu contra caracterului unui om. Nimeni nu ar trebui dat în judecată cu excepția cazului în care e vorba de o încălcare sau de amenințarea unei încălcări a proprietății persoanei, a casei sau a lui; în schimb, toată lumea ar trebui să fie liberă să facă tot ceea ce îi place cu sine sau cu alții, dacă aceia consimt…”

„E bine să avem case impozante, decorate luxos…; să avem povestiri cu travestiți, pline de plăceri degenerate și să ne bucurăm de toate plăcerile sălbatice și degradate. Cine nu este de acord cu acest tip de plăceri ar trebui considerat un dușman al ordinii publice: oricine ar încerca să schimbe lucrurile sau să elimine aceste plăceri ar trebui să fie ostracizat de majoritatea iubitoare de libertate.”

Fragmentul de mai sus – cu doar câteva editări minore pentru nota contemporană – apare în Cartea a II-a a „Cetății lui Dumnezeu” (intitulat „Cei care aduc acuzații religiei creștine de ce fel de fericire vor să se bucure și ce moravuri vor să trăiască”) de Fericitul Augustin.

După ce am citit mai multe bucăți mari din această carte cu un grup de studenți străluciți de la Notre Dame, tocmai acest pasaj a suscitat cele mai multe discuții în clasă, studenții remarcând imediat similaritatea ciudată dintre apărătorii regimului depravat din Roma și apărătorii liberali (adesea creștinii liberali) ai aceluiași regim din America de azi.