Din viața Sf. Filaret de New York

1.Copilăria, tinerețea, primii pași pe calea Adevărului

Mitropolitul Filaret, cunoscut în lume sub numele de George Nikolaievich Voznesensky s-a născut în 22 martie/ 4 aprilie 1903 la Kursk, în Rusia, în familia preotului Nicolae. În copilărie, după cum el însuși mărturisește mai târziu, îi place să se se joace de-a preotul, croindu-și haine preoțești și simulând ținerea unor slujbe în biserică. În 1909, familia se mută la Blagoveschensk-on-Amur în Răsăritul îndepărtat, unde viitorul ierarh își termină liceul. Familia sa s-a refugiat în 1920 din calea revoluției ajungând în China și s-a stabilit la Harbin, Manciuria. Acolo, în 1921, mama sa Lidia Vasilievna moare iar tatăl său este tuns călugăr, primind numele de Dimitrie iar mai apoi devine arhiepiscop de Hailar. Vlădica Dimitrie a fost un teolog învățat, autor al unor cărți de istorie a Bisericii și a altor cărți pe alte teme. În 1927 George termină institutul politehnic ruso-chinez și primește calificare de inginer electro-mecanic. Toți cei care l-au cunoscut, fie la școală, fie la institut, și-l aduceau aminte ca pe un coleg cald, blând și afectuos. Se distingea prin deosebitele lui aptitudini și disponibilitatea de a ajuta pe oricine. După absolvirea insitutului se angajează ca învățător, fiind un bun instructor, iubit și prețuit de către elevii săi. Mulți dintre elevi și l-au amintit pentru toată viața, pentru că instrucția pe care le-o oferise depășea cu mult programa școlară, acoperind toate aspectele vieții omenești. Provenind dintr-o familie de preot, viitorul mitropolit s-a acomodat în mod firesc, încă din anii cei mai fragezi, cu viața apropiată de biserică și cu sfintele slujbe. La început, după cum el însuși mărturisește nu era “aproape nimic profund, priceput cu inima și acceptat cu conștiința”. Cu toate acestea, el mărturisește că a simțit purtarea de grijă a Tatălui ceresc și a fost zdruncinat de cuvintele Sfântului ierarh Ignatie Brancianinov “Mormântul meu! De ce uit de tine? Tu mă aștepți, aștepți și neîndoios voi fi locuitorul tău; de ce atunci eu uit și mă comport de parcă mormântul ar fi pentru toți ceilalți oameni, dar nu și pentru mine?” A început atunci să strălucească în fața studentului lumina Adevărului, a adevăratei înțelegeri creștine a vieții și a morții, a semnificației morții – iar viața interioară a înflorit. “Tot ce este lumesc și-a pierdut interesul în ochii mei, a dispărut undeva și a fost înlocuit de un conținut diferit al vieții. Iar rezultatul final a acestei transformări interioare a fost primirea monahismului…” În 1931, George își finalizează studiile de teologie pastorală, devenind învățător în Noul Testament, teologie pastorală și omiletică. În 1936 se publică la Harbin cartea sa “Rezumatul Legii lui Dumnezeu”. În 1930 a fost hirotonit diacon iar în 1931 preot. În același an a fost tuns în monahism cu numele Filaret în cinsea dreptului Filaret cel Milostiv. În 1933 a fost ridicat la rangul de igumen iar demnitatea de arhimandrit i-a fost oferită în 1937. În primii ani de preoție a fost ajutat foarte mult de sfatul primului ierarh ROCOR de pe atunci, mitropolitul Antonie (+1936), cu care a corespondat vreme de mai mulți ani. A studiat de asemenea scrierile Sfinților Părinți și a învățat pe de rost toate cele patru Evanghelii. Unul dintre cele mai preferate pasaje din Scriptură era pasajul din Apocalipsă în care Domnul mustră oamenii pentru starea lor căldicică și indiferența față de adevăr. Părintele Filaret a fost foarte activ în lucrarea sa bisericească și pastorală, aducând pe calea căutării adevărului pe mulți oameni, încă de la începutul vieții sale de preot. Slujbele divine pe care le slujea cu credință arzătoare, predicile sale inspirate au adus la un loc închinători la Dumnezeu și au umplut bisericile. Numele lui devenise cunoscut mult dincolo de limitele orașului Harbin. El era blând și deschis către toți cei care i se adresau. Mulțime de oameni aștepta la ușa umilei sale chilii pentru sfat, mângâiere și ajutor. Părintele Filaret a înțeles imediat condiția sufletului omenesc și a consolat suferințele, a întărit pe cei deznădajduiți și i-a înviorat cu cuvintele lui. Era generos nu doar pe plan sufletesc dar și în plan material, oferind ajutor discret celor aflați în nevoie. Urmând exemplului Sfinților Părinți, el nu îi învăța pe alții ceea ce nu făcea el însuși, el însuși trăind și punând în aplicare cuvintele Scripturilor și ale Sfinților. Era deosebit de sever cu sine însuși și ducea o viață cu adevărat ascetică.

2.Mărturisitor împotriva păgânismului Din 1931 și până în 1945 Manciuria, cu capitala la Harbin, a fost ocupată de japonezi. Către finele acestei perioade, japonezii au plasat statuia zeiței Amateras, care în tradiția lor era întemeietoarea rasei imperiale, chiar în fața catedralei ortodoxe Sfântul Nicolae. Mai apoi, în mai 1943, ei le-au cerut rușilor care mergeau la biserică să facă mai întâi o “plecăciune respectuoasă” în fața zeiței. Se cerea de asemenea ca în anumite zile să fie cinstit templul japonez, în timp ce o statuie a zeiței trebuia plasată în bisericile ortodoxe. Problema a fost supusă dezbaterii ierarhilor din eparhia Harbin care, după discuții aprinse, au comunicat că o astfel de participare la ritualurile japoneze de cinstire era de neadmis. Pe 5 februarie 1944 congresul conducătorilor emigrației ruse din Manciuria s-a întrunit în Harbin. Aceștia au participat la o slujbă în catedrala Sfântul Nicolae, după care au mers să cinstească pe zeița Amateras. Pe 12 februarie, ierarhii din Harbin au răspuns printr-o epistolă arhipastorală în care spuneau “de vreme ce orice fel de cinstire a divinităților păgâne este interzisă prin poruncile lui Dumnezeu…, creștinii ortodocși nu pot participa la astfel de venerări, pentru că acestea sunt în contradicție cu tezele de bază ale Credinței Ortodoxe”.  Arhiepiscopul Nestor a refuzat să semneze epistola. În martie, cei doi vicari ei eparhiei Harbin, episcopul Dimitrie și episcopul Iuvenal ai fost chemați la poliție, unde au fost interogați despre circumstanțele răspândirii ilegale a epistolei arhipastorale și despre atitudinea turmei lor față de această chestiune. Pe 28 aprilie, mitropolitul Meletie a fost supus unul interogatoriu de câteva ore care nu a dus la nici un rezultat. Interogatoriul s-a continuat pe 1 mai, tot fără rezultat. Episcopul Dimitrie s-a opus și el categoric și a protestat împotriva venerării păgânești. Pe 2 mai s-a întrunit adunarea episcopală (Nestorie neparticipând, ca de obicei), adunare la care această poziție antipăgână a fost reconfirmată. Mitropolitul Meletie a prezentat textul hotărârii lui Kobayasi. Acesta i-a cerut promisiunea că nu vor mai ridica această problemă până la finele războiului. Mitropolitul Meletie a solicitat ca să fie adăugate la textul deciziei următoarele cuvinte “dacă nu va mai fi constângere la închinare”. Cererea vlădicăi a stârnit din nou conflict. Oricum, în final, Kobayasi a cedat. Pe 31 august, arhipăstorii din Harbin au trimis arhiepiscopului Nestorie o scrisoare prin care îi cereau “să vă alăturați nouă, să vă întoarceți și să vă uniți glasul cu noi în apărarea purității Credinței și în râvna pentru mărturisirea ei. Semnați (mai bine mai târziu decât niciodată) epistola noastră arhipastorală și faceți acest lucru public în orice fel cu putință”. Drept răspuns, vlădica Nestorie a spus ca nu este în dezacord cu frații lui arhipăstori în chestiunea cinstirii templului lui Amateras. O influență importantă asupra japonezilor a avut-o mărturisirea lui Filaret. Japonezii l-au sechestrat și l-au supus la tortură. Obrajii i-au fost rupți iar ochii aproape scoși din orbite dar a suportat totul cu răbdare. Atunci i-au spus: “Avem aici un instrument electric încins. Toți care l-au simțit au consimțit la cererile noastre. Și tu vei consimți”. Au adus apoi instrumentul de tortură. Atunci, părintele Filaret s-a rugat Sfântului Nicolae “Sfinte ierarhe Nicolae, ajută-mă, altfel s-ar putea petrece o trădare”. Torturatorul și-a început treaba. L-a dezbrăcat pe mărturisitor până la brâu și a început să îi ardă spinarea. Atunci s-a petrecut un miracol. Părintele Filaret putea simți mirosul de carne arsă, dar nu simțea nici o durere. A simțit o bucurie în suflet. Cel care-l tortura nu putea înțelege de ce stătea tăcut, fără să țipe sau să se crispeze din cauza durerii insuportabile. S-a întors și i-a privit fața. Uimit, și-a fluturat mâna, a bombănit ceva în limba japoneză și s-a depărtat, cucerit de puterea supraomenească de îndurare a mărturisitorului. Părintele Filaret a fost adus aproape mort la rudele sale. Apoi a leșinat. Când și-a revenit a spus “am fost chiar în iad”. Treptat, rănile i s-au vindecat. Doar ochii i-au rămas puțin deformați. Dar de atunci japonezii nu au mai încercat să îi silească pe ortodocși să se închine la idolul lor.

3.Mărturisitor împotriva comunismului În 1945, armata sovietică a învins pe cea japoneză și mai târziu, comuniștii au preluat puterea în Manciuria. În primele zile ale “loviturii de stat sovietice”, sovieticii au început să ofere emigranților ruși posibilitatea de a obține pașapoarte sovietice. Cei naivi au crezut în promisiunile de “libertate religioasă totală” și au început să își ia pașapoartele în masă. Crunta realitatea le-a fost curând arătată: din aproximativ 50.000 oameni întorși, vreo 14.000 au fost împușcați la Atpor, iar restul de 36.000 au fost deportați în câmpuri de concentrare, mulți dintre ei pierind de foame sau din alte cauze. La vremea aceea, părintele Filaret era paroh al unei biserici din Harbin. A venit atunci la el un reporter să-l întrebe despre “indulgența” guvernului sovietic de a le oferi pașapoarte emigranților. În ciuda așteptărilor reporterului, părintele Filaret a zis “am refuzat categoric să iau pașaport, de vreme ce nu aveam cunoștință de nici o schimbare ‘ideologică’ survenită în Uniunea Sovietică și, în particular, nu știam cum decurgea viața Bisericii acolo. Oricum, știam multe despre distrugerea bisericilor și persecuția clerului și a credincioșilor mireni. Persoana care mă intervieva s-a grăbit să întrerupă conversația și să plece… “. Curând după aceea, părintele Filaret a citit în Jurnalul patriarhiei Moscovei că Lenin era geniul suprem și binefăcătorul omenirii. Părintele Filaret nu a putut suporta această minciună și de la amvonul bisericii a predicat credincioșilor despre întreaga nedreptate a acestei afirmații rușinoase din cuprinsul unei publicații bisericești, scoțând în evidență că patriarhul Alexei (Simansky), ca editor al jurnalului, era responsabil pentru această minciună. Vocea lui Filaret s-a auzit singură, nici un cleric nu l-a susținut, iar de la autoritățile eparhiale s-a ales cu interzicerea predicării de la amvon, interdicție sub care a rămas destul de multă vreme.

Restul materialului poate fi citit pe siteul ortodoxiacenzurată.wordpress.com.

Sf. Filaret de New York este autorul volumului „Legea lui Dumnezeu”, apărut la Editura Contra Mundum.