Pomelnice, progres și propășirea femeilor

25/09/2023    |   de Nikolai Leskov

— Necazul meu, Valerian Nikolaevici, s-a pornit din clipa când m-am născut, îşi începu Prepotenski destăinuirea. În primul rând, îl datorez faptului că am fost adus pe lume tocmai de maică-mea.

— Consolează-te, dragă prietene, nu-i om pe lume să nu se fi născut din maică-sa, vorbi Darianov, ştergânduşi năduşeala de pe frunte. Numai Macduff, nu; el s-a ivit prin operaţie cezariană – dar de ce? Pentru ca Macbeth să nu fie biruit de om născut dintr-o femeie.

— Ei, na! Macbeth… Ce-are-a-face Macbeth? Nouă ştiinţa ne este necesară, nu basmul cu Macbeth; or ce să facem, dacă aici la noi e imposibil de studiat? Pun rămăşag pe ce vrei că nici la Petersburg, nici la Neapole şi nicăiri pe faţa globului, în nici o ţară, cel ce doreşte să studieze nu întâmpină atâtea obstacole ca la noi. Cică totuşi în Spania… Dar ce, Spania! În Spania, e drept, ţi se interzice să ţii în casă Biblie de-a protestanţilor, dar încolo – şi conspiraţii, şi răscoale, poţi face orice. Uite, sunt sigur că acolo, dacă vrea cineva să studieze şişi procură în acest scop un schelet, n-o să-l împiedice nimeni. Pe când aici, la noi… Din prima zi când mi-am făcut rost şi eu de nişte oseminte – cine crezi? mama, propria-mi mamă, a şi început să mă toace: „Varnava, copile, mai bine dă-mi-l mie, să-l înmormântez…“ Dar se pune întrebarea: cum să-l…? Care „el“? De ce adică osemintele acestea sunt ,,el“ şi nu „ea“? Am dreptate?

— Absolut.

— Bu-u-un. Acum mi se reproşează că de ce n-o iau pe maică-mea cu binele, s-o lămuresc. Dar uite că nu-i aşa! Din contra, i-am spus: „Mămico, nu te lega de oasele astea, faci o prostie“. Și, zic: ,,Nu-nţelegi? Am nevoie de ele, studiez anatomia umană.“ Ei, dar ia zi acum şi dumneata: cum s-o mai lămuresc, când ea una- două îmi răspunde: „Ba nu, Vamaşa dragu’mamii, las’ că tot mai bine-i să-l înmormântez“. Chiar că te scoate din sărite!

— Adevărat.

— Da’ parcă numai asta? A dat acatist pentru osemintele pe care studiez eu.

— Ce vorbeşti?

— Pe cuvânt! Le-a trecut într-un pomelnic: „Odihneşte, Doamne, pre robul tău…Cutare“.

— Altă minunăţie şi asta!

— Da, da, curat minunăţie! Și dintr-o astfel de minunăţie a ieşit tămbălău, nu glumă.

— Serios?

— Păi, fireşte. Ce, crezi că merge aşa? Că doar toate chestiile astea sunt în strânsă legătură cu biserica. De-aici, un lanţ de răstălmăciri absurde şi chiar puţin lipseşte să nu fiu acuzat de omor…

— Maica Ta, Hristoase!

— Întocmai! Întocmai cum îţi spun. Și de ce? Fiindcă mama pune în pomelnic chiar şi oameni pe care nu ştie cum îi cheamă; se-nţelege că popei, când se citește pomelnicul în biserică, imediat i se trezesc instinctele poliţiste: „Cine-o fi în parohia mea ăsta de care scrie la pomelnic Cutare, adică fără nume?“

— Și nu i-ai cerut mamei dumitale să nu mai adauge osemintele în pomelnic?

— Ba cum să nu. I-am spus: „Măicuţă, ascultă, nu te mai ruga pentru sufletul lui, că-i ovrei“. Ea, nu. Nu crede. Zice: „Minţi! Numai necuratul te-nvaţă să-ncerci să mă înşeli. Ce, nu ştiu eu că ovreii au coadă la spate? Una mică-aşa, o codiţă…“ „Ba zic, nu-i adevărat, codiţă n-are nimeni, nici ovrei, nici neovrei.“ Dintr-asta numaidecât ceartă mare între ea şi mine: eu, cum şi natural, ţin cu ovreii, ea e contra ovreilor; eu îi spun: „N-au coadă!“, ea: „Ba au!“ Eu: „Ba nu!“ ea: „Ba da! “ şi iar eu „Ba nu!“ şi iar ea „Ba da!“ şi pe urmă numai ce se înfurie, începe să mă alunge ca pe o găină, face la mine: „Hîşşş! Hîşşş de-aici!“ da, da, mă hâșâie şi bate din palme sub nasul meu, Cică să mă sperie ca şi cum chiar aş fi vreo gobaie, închipuie-ţi! Apăi mai susţină cineva după asta că să li se dea femeilor drepturi egale cu bărbaţii… De acord, partizan al emancipării femeilor sunt şi eu, dar stai puţin, trebuie principial. Unei femei tinere, culte, doritoare să nu-i stingherească nimeni activitatea – mă rog: ăsteia da, acordaţi-i drepturi egale. Însă babelor… A, nu! Aici mă opun categoric, şi chiar mă mir că nu s-a găsit nimeni până acum să trateze tema asta în literatură, e o situaţie de care abuzează anumiţi indivizi foarte periculoşi. Pentru că poftim un exemplu: popa Zaharia. Hodoronc-tronc, iată că şi el e pentru emanciparea femeii. Da, da, îi ţine parte maică-mii; îmi spune: „Dacă tu ai dreptul să nu crezi în Dumnezeu, ea, care-i om ca şi tine, are şi ea dreptul ei să creadă”. Ei, va să zică-ţi dai seama, e prea-prea! De n-ar fi concepţii de-astea, demult nu mi s-ar mai fi opus maică-mea şi ar face numai ce-i spun eu, adică să n-o mai prind că se duce la biserică şi să se lase şi de făcut prescuri – o trimiteam Biziukinei, s-o angajeze dădacă la copii. Pe când aşa, mama… ba Ahilla, ba Tuberozov, tot timpul o ațâță contra mea.

— Ei, las’, fii serios!

— Ce „fii serios“, când am dovezi? Tuberozov niciodată nu m-a avut la stomac; acum, de când predau ştiinţele naturale, pur şi simplu mă urăşte, fiindcă l-am tăiat.

— Cum, „tăiat“?

— De nu ştiu câte zeci de ori l-am tăiat şi chiar şi săptămâna trecută. Se apucase a perora la şcoală în cancelarie pe tema sărbătorilor religioase: că-s nişte zile aşa şi pe dincolo, au în ele ceva al lor, aparte. L-am pus la punct numaidecât, de faţă cu toţi. Simplu ca bună-ziua: i-am demonstrat matematic inexactitatea datelor sărbătoreşti. Zic: „Când e sărbătoare la noi? Dumneata, de-o pildă, susţii că azi e Crăciunul, or în străinătate Crăciunul a fost acum treisprezece zile… “ Am dreptate sau nu?

— Douăsprezece, nu treisprezece zile.

— Da, mi-s’ pare că douăsprezece, n-are-a face… Și el atunci numai ce începe să bată cu pumnul în masă şi strigă la mine: „Ei, las’ că-i vedea tu într-o zi, matematicianule şi fizicianule, când te-o atinge careva la fizică pentru asta!“ Mai întâi şi-ntâi, adică ce-a vrut el să înţeleagă prin vorba „fizică“… Îţi dai seama, e de-o ignoranţă crasă, dar în acelaşi timp şi cinic. Și-apoi zi şi dumneata: ăsta-i răspuns?

Fragment din romanul „Ulița Popimii” de Nikolai Leskov, apărut la Editura Contra Mundum.

Sâmbătă, 30 noiembrie, va avea loc lansarea acestui roman la Biserica Precupeții Noi din Bucureși, în prezența Pr. Gheorghe Holbea, a eseistului Ciprian Voicilă și a publicistului Ninel Ganea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *