A fost Toma din Aquino primul transumanist?

Una din  principalele idei ale transumanismului este aceea că mintea omului poate fi și trebuie separată de corp din moment ce (în viziunea lor) trupul frânează intelectul din ascensiunea către nivelele superioare ale evoluției.

Preotul ortodox Vitalie Utkin are mai multe de spus despre acest lucru:

„Se fac eforturi considerabile pentru a se ajunge la un supraom utilizând informația și nanotehnologie. Conform reprezentanților transumanismului, personalitatea umană este doar un set de informații genetice încriptate în ADN, plus un vehicul de conștiință – creierul – văzut ca un neurocomputer.

În această viziunea, conștiința e formată dintr-un anumit set de informații bazate pe impulsuri electronice provenite de la creier. Pe cale de consecință, se crede că prin copierea în întregime a unor astfel de impulsuri, ele se pot transfera către alte vehicule tehnice.

Când contemplă transferul ipotetic de conștiință de la un creier biologic către un computer, transumaniștii vorbesc despre „încărcarea conștiinței”, „reconstrucția creierului” sau pur și simplu „încărcare”. După ce s-a realizat un astfel de transfer, conștiința va trăi într-o realitate virtuală, conform transumaniștilor. Iar apoi asta înseamnă posibilități infinite pentru autoîmplinirea umană, după transumaniști.

Pastorul protestant Doug Wilson comentează la rândul său:

„Acum că tehnologia și știința susțin că nu există limite naturale, despoții nu și-au mai pus frână în scopul și măsura puterii. Lewis a făcut o schiță limpede. Siluirea naturii urma să duc în cele din urmă la siluirea omului, de unde și titlul cărții sale – „Desființarea omului”. Felul cuceritor în care omul s-a purtat cu natura avea să udcă la un asalt asupra omului însuși, care urma să ducă în cele din urmă la abolirea omenirii. Suntem martorii primelor atacuri. Despre asta este vorba în mișcarea trans, urmând ca valul următor să fie transumanismul.”

A vorbit despre acest subiect și cardinalul catolic Vigano:

„Publicul nu e foarte conștient de ideologia transumanistă care a dat naștere culturii sexuale trans. În spatele ei stă ambiția de a trăi fără trup.

În cyberspațiu toată lumea trăiește fără trup. Trăim într-o realitate virtuală, nu mai trăim în trup. Vom fi uploadați în cyberspațiu.

Pentru a vinde transumanismul și deztruparea publicului, el trebuie educat. Iar pentru a face asta trebuie să creezi această ideologie care spune că îți poți alege propriul sex. Aceasta e destruparea.”

E bine. Cu cât mai mulți aliați, cu atât mai bine. Totuși, deși opozanții transumanismului luptă pentru a apăra demnitatea corpului uman, ei trebuie de asemenea să descopere sursa, originea acestei ideologii nefaste, astfel încât să fie eradicată și să nu mai bântuie omenirea, chiar dacă revelarea ei punctează adevăruri incomode, în special pentru prietenii noștri catolici și protestanți.

„Unde descoperim originea denigrării trupului și înălțarea minții? În cei doi stâlpi ai teologiei post-ortodoxe: Fericitul Augustin și Toma din Aquino.”

Toma din Aquino în a sa „Summa Theologie” afirmă răspicat că trupul nu e necesar pentru fericirea sufletului; operațiunile intelectuale ale sufletului sunt ele singure esențiale:

„În ceea ce privește Fericirea deplină, care constă în contemplarea lui Dumnezeu, unii au susținut că ea nu e posibilă pentru sufletul separat de trup și au afirmat că sufletele sfinților, când sunt despărțite de trup, nu vor atinge acea Fericire până la Judecata de Apoi, când își vor lua din nou trupurile. Acest lucru e demonstrat fals, atât de autoritate cât și de rațiune (…) Intelectul nu are nevoie de trup, pentru operațiunile sale, cu excepția fantasmelor, prin care privește la adevărul inteligibil, așa cum se afirmă la I:84:7. Acum e limpede că Esența Divină nu poate fi văzută prin intermediul fantasmelor, așa cum se afirmă la in I:12:3. În consecință, cum Fericirea deplină a omului constă în contemplarea Esenței Divine, ea nu depinde de trup. Drept urmare, sufletul poate fi fericit fără trup.”

Din păcate, nu e o afirmație singulară în Occident. Face parte dintr-un corp mai mare de învățături care întăresc idee că lumea creată nu e iubită de Dumnezeu. Regretatul autor Philip Sherrard a scris mai multe despre aceasta în cartea sa „Corupera omului și a naturii”:

„În lumea căzută așa cum o vede Sf. Augustin – lumea în care noi trăim de fapt – lucrurile sunt și mai rele, deoarece falia dintre creat și necreat este acum în fapt cu adevărat abisală. Prin Cădere, omul și restul creației s-au lipsit până și de acea participare la harul exterior pe care o avea înainte de Cădere. Natura lor adevărată și originară e acum stricată, complet viciată și condamnată la distrugere.”

În Biserica Ortodoxă perspectiva e diametral opusă:

„Orice creatură îşi are punctul de contact cu dumnezeirea: aceasta este ideea, raţiunea sa, logosul său, care este în acelaşi timp ţinta către care tinde. Ideile lucrurilor individuale sînt conţinute în idei mai înalte şi mai generale, precum sînt speciile în genuri. Totul este conţinut în Logos, cea de-a doua persoană a Treimii, care este primul principiu şi ţinta ultimă a tuturor celor create. Logosul, Dumnezeu-Cuvîntul, primeşte aici accentul iconomic, propriu teologiei dinainte de Niceea: El este descoperirea voinţei divine, căci prin El Tatăl a creat toate lucrurile în Sfîntul Duh. Cercetînd firea celor create, căutînd să pătrundem raţiunea lor de a fi, ajungem în cele din urmă la cunoaşterea Logosului, principiu cauzal şi, în acelaşi timp, ţintă a tuturor fiinţelor. Totul a fost creat de acest Logos, care se prezintă ca un centru divin, focar din care pornesc razele creatoare, logoi particulari ai făpturilor, centru spre care tind la rîndul lor fiinţele create, ca spre ţinta lor ultimă. Căci făpturile, încă din starea lor primordială, erau despărţite de Dumnezeu, îndumnezeirea, unirea cu Dumnezeu fiind scopul, împlinirea lor finală. Deci, fericirea cea dintîi nu era o stare îndumnezeită, ci o anumită orînduire, o desăvîrşire a făpturii rînduite şi tinzînd către o ţintă”

Diferența fundamentală între Occidentul post-schismă și Ortodoxie o reprezintă viziunea asupra Dumnezeirii. Pentru primii, urmându-l pe Sf. Augustin și Toma din Aquino, Dumnezeu e o esență divină simplă care poate fi accesată de intelect. Pentru ei, cel mai mare bine îl reprezintă contemplarea lui Dumnezeu prin intelect. Pentru ortodocși, lucrurile: „Răsăritul nu are un concept al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e o esență care poate fi înțeleasă intelectual, ci o realitate personală, care poate fi cunoscută prin faptele Sale și mai mult prin împărtășirea în acele fapte. ”

La astfel de deformări a fost supus trupul uman în Occident. Fără recuperarea teologiei ortodoxe, nu va putea să scape de pe traiectoria transumanistă (…)