Domnul Z și omul de la țară

Să ne imaginăm acum (anii ’50 – nota trad.) un om din Little Rock, Arkansas, care se dă jos din mașina lui. Ar fi greu să-i judecăm „caracterul” (profesia) după exterior. Sigur are una dintre nenumăratele mașini Ford, un costum gata făcut ca o mie altele și pantofi la fel ca ai majorității concetățenilor săi. Nici croitorul, nici inginerul auto, nici pantofarul nu l-au cunoscut personal pentru că lucrează cu toții pentru masa anonimă. Declinul devine evident dacă e să comparăm stilul vestimentar din secolele dinainte și de după revoluția industrială. Însă aceeași comparație sordidă poate fi făcută între scrisorile și jurnalele din perioadele respective. Străbunicii noștri își manifestau toată personalitatea în cuvântul scris, în vreme ce omul modern, în mediocritatea lui depersonalizată, preferă să trimită telegrame sau bilețele terne, greșite ortografic, dictate unei secretare printr-un fonograf. În secolul XVIII, populația din Europa Occidentală era în proporție de 70% analfabetă iar în Europa de Est în proporție de 90%, însă de la burghezie în sus toată lumea putea să se exprime în scris. Chiar și numai acest lucru justifica o educație limitată, selectivă, atît din punct de vedere etic, cât și practic. Oricine merge la școală ca să poată trimite telegrame și citi suplimentul sportiv își pierde timpul personal și banii contribuabililor. Dl. Om-de-rând va citi numai rareori o carte; o astfel de activitate în sine ar fi deja prea personală. Preferă să se limiteze la reviste. Cărțile au tiraje de câteva mii de exemplare; revistele urcă la câteva milioane. Revistele sunt pentru un public „mai larg”; ele satisfac marea masă.

Dar să ne întoarcem la Dl. Z., merituosul cetățean „important” din Little Rock. Importanța i se datorează în mare parte faptului că cele cinci cifre din contul său bancar iau ochii maselor, care poate că îl consideră chiar „un lider civic”. E chel și are pince-nez. Merge cu mașina prin oraș. E posibil să meargă cu ea și pe drumuri desfundate, dar să meargă pe jos timp de două ore prin preeria fără cărări aproape că l-ar ucide. E un locuitor al orașului, iar mașina i-a înlocuit practic picioarele. Și homo rusticus are limitările lui, dar numai în sens orizonal; nu se poate extinde la nesfârșit în direcția asta. Prin urmare, trebuie să trăiască mai degrabă în sens vertical, lucru care are o latură materială, dar și spirituală. Își poate lucra câmpurile mai intens, poate săpa brazde mai adânci, le poate da îngrășământ, iar rezultatul acestui efort ajunge adânc în sol și se ridică mult deasupra pământului sub forma spicelor de grâu. Sub omul acesta se află pământul, iar deasupra lui sunt norii aducători de ploaie, vântul și soarele și – „sus de tot” – Dumnezeu. Dl. Z îi are deasupra lui pe soții Green, pe soții White și pe soții Black. Pe același palier locuiesc soții Jones și soții Jenkins. Nimeni, pe de altă parte, nu se uită pe fereastră în casa fermierului sau țăranului.

Dar familia Z e complet antropocentrică – e înconjurată din toate părțile de alți oameni. Dl. Z e independent de vânt, de nori și de anotimpuri, dar e dependent de șeful lui, de programul lui și de contactele sociale ale soției. În plus, e un om al dimensiunilor orizontale. Nu are legături cu pământul, dar se grăbește pe suprafața globului cu ajutorul mașinăriilor tehnice.

Doi reprezentanți foarte caracteristici ai omului „vertical” și „orizontal” sunt marinarul și munteanul. Despre caracteristicile primului am mai discutat. Munteanul, pe de altă parte, trăiește nu doar într-o lume cu adevărat verticală, ci și într-un peisaj bine organizat, noncolectiv; nici un grup nu are o personalitate mai puternică decât a lui. Universul său – valea – e infinitezimal de mic. La fel și satele lui, la fel și moșia lui. Dar el iubește mereu libertatea, iar în timp ce se cațără pe pietre simte că nu există nimic între el, frânghie și Dumnezeu. E de necucerit din punct de vedere politic și s-a bucurat întotdeauna de privilegii politice, după cum am văzut în Tirol, Caucaz, Muntenegru, Transilvania, Croația, Navara, Daghestan, provinciile basce, granița nord-vestică a Indiei, Savoia și Albania. Numele Andres Hofer, Tomás Zumalacárregui, Montrose, Șamil, Todor Alexandrov de Macedonia, Georgios Kastriota Skanderbeg, Abd-el-Krim, Sertorius, Arnold Winkelried și ale conducătorilor muntenegreni nu vor fi uitate niciodată în istoria politică sau militară. Și Vaticanul, și Bourbonii aveau gărzi elvețiene; palatul imperial de la Viena avea străjeri din Bosnia; pe Sultan îl apărau albanezii și kurzii; pe Generalul Franco – Rif-Kabyles; pe viceregele Indiei – sikh, punjabi și gurkha.

E firesc ca civilizația democratică să fie orizontală. În lumea modernă, întotdeauna orașul e cel care reprezintă elementul expansionist, adică „imperialist”. Țăranul e „local”, dar clasa de mijloc urbană, comercializată, cu spiritul ei național de turmă, accentul pus pe cantitate și dorința de noi piețe și resurse reprezintă conceptul de „mai mare și mai bun”. Mai mulți cetățeni înseamnă mai mulți clienți. Cum toate războaiele moderne de la Revoluția Franceză încoace trebuie să fie „războaie sfinte” din pricina caracterului lor de masă, orașele cu vagul lor emoționalism și materialism au devenit leagănele războiului industrializat.

Omul modern, urban, gândește în alte „categorii” decât omul tradițional (rural). Locuitorul „modernizat” al Statelor Unite va fi înainte de orice „american” și abia în al doilea rând cetățean al Statelor Unite. La fel, „liberalul” european a fost mai întâi european și abia apoi german etc. Nazismul „începe” la a doua categorie – și se încheie negând vehement orice diferență între statele sau triburile germane individuale. Omul medieval, pe de altă parte, era mai întâi membrul sau capul unei familii care (în unele cazuri), asemenea unui stat, avea drapelul și stema proprii. După aceea era locuitorul unui sat sau al unui oraș. (St. Moritz din Grisons, de exemplu.) Următorul pas era că locuia în Engadina de Sus și abia în următoarea categorie a autoanalizei conștientiza că e grisonian. Să se considere elevețian ar fi fost un gând în treacăt, aproape de legendă, ca și cum ar fi aparținut unei unități subcontinentale.

Fragment din volumul „Monarhie și război” de Erik von Kuehnelt- Leddihn, apărut la Editura Contra Mundum. Cartea poate fi comandată de aici.