În 2009, când tocmai își lansase barca pe apele politicii, Peter Thiel a scris „The Education of a Libertarian”, un eseu în care declara în termenii cei mai neți că este un libertar încă din tinerețe.
Mare parte din eseul lui descrie cum și-a petrecut el anii de studenție la Stanford încercând să provoace o trezire libertară prin activism politic, dar, între timp, și-a dat seama că activismul politic este inutil și că adevărata soluție constă nu în a te angaja în politică, ci în a evada din politică. El conchide:
Bănuiesc că modul de a evada trebuie să presupună un soi de proces nou și încă netestat, care ne duce în vreo țară încă nedescoperită; și, din acest motiv, mi-am concentrat eforturile pe tehnologii noi, care pot crea un spațiu nou pentru libertate.
Și care sunt ariile de progres pe care Thiel a ales să-și concentreze presupusele eforturi „libertare”? El numește trei: cyberspațiul, spațiul cosmic și crearea de noi comunități independente, în apele internaționale (așa-zisa „seasteading”).
(Da, „seasteading” – colonizarea oceanelor despre care vorbea nepotul lui Milton Friedman, Patri, înainte de a abandona acest vis și a lansa o nouă companie de investiții – cu bani de la Peter Thiel, normal… dar asta este cu totul altă poveste.)
Deși eseul poate părea deja banal celor care urmăresc The Corbett Report de multă vreme, el a avut, la vremea lui, două efecte importante.
În primul rând: plângerea lui Thiel despre „extinderea francizei la femei”, care ar fi „transformat noțiunea de democrație capitalistă într-un oximoron” a dat apă la moară multor comentatori în editoriale obligatorii de genul „Ia uite-l și pe libertarul ăsta dezgustător!”. De fapt, chiar și azi, în ciuda eforturilor lui Thiel de a minimiza daunele de imagine, eseul acesta oferă material ușor de copiat pentru comentarii ofuscate și remarci lipsite de orice context.
În al doilea rând: acest eseu a consolidat în mințile comentatorilor leneși de stânga ce este libertarianismul… este… mă rog, este orice lucru rău vor ei să fie. Până la urmă, Peter Thiel este un libertar („Vezi?! A spus-o chiar el! Ce alte probe mai vrei?”), ergo, orice libertar este un oligarh miliardar, care trăiește pe spinarea contribuabilului și susține agenda deep state de supraveghere.
Dacă vreți niște exemple de primă mână ale acestui fenomen, citiți „The Libertarian Futurism of Silicon Valley Billionaire Peter Thiel” sau „The Libertarian Logic of Peter Thiel”, pe Wired, ori „Peter Thiel: The articulate libertarian”, pe Mannwest. După care vă puteți amuza cu Reason (deloc străină de conceptul de fals libertarianism) și articolul său hilar de șocat de descoperirea adevărului: „Wait, Wasn’t Peter Thiel a Libertarian?”.
Această formă particulară de imbecilitate jurnalistică și-a atins culmile cu articolul publicat de Inverse în 2016 despre apartenența lui Thiel la Bilderberg. În acel articol, „jurnalista de investigație” Sarah Sloat reușește, cumva, să deplângă faptul că Thiel face parte din grupul conspirativ Bilderberg și, simultan, să denigreze „conspiraționiștii” care s-ar îngrijora de acest grup, încheindu-și opera de gândire cu cea mai stupidă declarație scrisă vreodată:
Afilierea lui Thiel la Bilderberg, care are, pare-se, o înclinație spre libertarianism, este logică, având în vedere averea lui și implicarea lui în companii precum Palantir Technologies, care colectează date despre civili.
Numai mintea limitată intelectual a unui fanatic orbit de ideologie și analfabet filosofic – altfel spus, cineva pentru care „libertar” este pur și simplu un sinonim pentru „tot ce nu-mi place” – ar putea vreodată trage concluzia că Bilderberg are „o înclinație spre libertarianism” – nu mai spun să explice acea „înclinație spre libertarianism” prin legăturile cu „companii precum Palantir Technologies, care colectează date despre civili” în numele guvernului.
Autori mai sinceri admit ceea ce deja a devenit de-o evidență orbitoare, și anume: Thiel nu este un libertar, în ciuda pretențiilor. Chiar și biograful lui Thiel, Max Chafkin, este obligat să recunoască: „cel puțin după 9/11, Thiel nu mai fost cine-știe-ce libertar, în caz c-ar fi fost vreodată înainte”.
I-auzi. Cine ar fi crezut?
Cu toate astea, dacă studiem mai atent eseul „The Education of a Libertarian”, găsim ceva valoros acolo: o aluzie la adevărata ideologie a lui Thiel și la adevărata lui motivație. Apare chiar la începutul eseului, unde Thiel își expune propria definiție idiosincrazică a „libertarianismului”. Thiel spune:
Rămân fidel credinței mele din anii adolescenței: libertatea autentică a individului, ca precondiție pentru binele mai mare. Mă opun taxelor cu natură de confiscare, colectivelor totalitare și ideologiei că moartea este inevitabilă pentru orice individ. Pentru toate aceste motive, încă mă mai consider un „libertar”.
Ah, da. Acele clasice valori ale libertarianismului: opoziția la taxele cu natură de confiscare! Opoziția la colectivele totalitare! Și… opoziția la „ideologia că moartea este inevitabilă pentru orice individ”?
Pardon; cum? Ce naiba este „ideologia că moartea nu este inevitabilă pentru orice individ” și, în orice caz, ce are ea a face cu libertarianismul?
Instinctul ne poate îndemna să trecem rapid peste acest rând și să-l punem pe seama faptului că Thiel este un tip excentric, un tocilar obsedat de SF. Dar nu facem asta. Pentru că acest rând ne spune ceva foarte important despre cine este cu adevărat Peter Thiel.
Peter Thiel este vampir
În 2016, Inc. lansa o știre sub titlul „Peter Thiel este foarte, foarte interesat de sângele tinerilor”. Articolul debuta cu următoarea, foarte curioasă, afirmație: „dacă este ceva care-l excită pe Thiel, atunci este ideea de a primi, prin transfuzie, în propriile vene, sângele unor tineri”.
Aceia dintre noi care se obosesc să citească și articolele, nu doar titlurile (dar cine mai are azi timp de așa ceva?!) descoperă că povestea este despre Ambrosia, o companie din Monterey, California, care desfășura, la acea vreme, un experiment medical numit „Transfuzii de plasmă de la donatori tineri și biomarkerele legate de vârstă”. Testele încercau să determine dacă practica de a injecta pacienților mai în vârstă sânge de la persoane mai tinere aducea sau nu beneficii medicale.
Partea relevantă a poveștii este dezvăluirea că fondatorul companiei Ambrosia – medicul Jesse Karmazin, școlit la Stanford – a primit din senin un telefon de la Jason Camm, medic-șef la Thiel Capital și „directorul personal de sănătate” al lui Peter Thiel. Asta înseamnă, evident, că „directorul personal de sănătate” al lui Peter Thiel este interesat în mod deosebit de tehnologii de prelungire a vieții.
După care reporterul de la Inc. citează un interviu luat personal lui Thiel, cu un an în urmă, în care, discutând, în general, despre biotehnologie și medicina de prelungire a vieții, Thiel făcuse câteva aluzii la interesul lui pentru sânge tânăr:
Nu sunt sigur că am descoperit deja un panaceu care să funcționeze. Este posibil să existe lucruri care funcționează punctual. Mă gândesc la parabioză, care cred că este ceva foarte interesant. Au injectat sânge de la șoareci tineri unor șoareci bătrâni și au constatat o reîntinerire semnificativă. Și asta e… Asta este ceva care… din nou, este una dintre chestiile alea foarte ciudate pe care oamenii le studiau în anii cincizeci și care, între timp, au fost abandonate. Cred că sunt multe astfel de lucruri care, foarte ciudat, nu au fost îndeajuns explorate.
În cele din urmă, articolul nu ajunge la nicio concluzie majoră. Notează că Ambrosia făcea teste clinice pe adrenochrome, iar nu trafic pentru profit cu această substanță. Și, oricum, chiar dacă Ambrosia ar fi făcut astfel de afaceri, nu există nicio probă că Thiel i-ar fi fost printre clienți.
Chiar și așa, n-a trecut mult și senzaționala poveste a devenit din ce în ce mai senzațională cu fiecare repovestire.
Întâi, Vanity Fair a făcut aluzia din Inc. mai explicită: „Peter Thiel vrea să se injecteze cu sânge tânăr”.
A urmat New Republic, articulând net: „Este Peter Thiel un vampir?”
(Sper că titlul eseului meu va pune capăt aceste dileme!)
Trebuie să admitem că nu există nicio probă că Peter Thiel este o creatură nocturnă tip zombi care iese, seară de seară, din coșciug, se transformă în liliac și se hrănește cu sângele inocenților; dar (în ciuda protestelor lui) nici probe decisive că nu este n-avem.
Mai important, însă, este ce spune povestea asta despre mentalitatea lui Thiel. Acea trimitere trecătoare la „ideologia că moartea nu este inevitabilă pentru orice individ” pe care o face, în definiția stranie pe care o dă „libertarianismului”, a fost mai mult decât o idiosincrazie de tocilar. Thiel este obsedat de credința că tehnologia este la un pas de a „rezolva problema” morții – iar el, unul, are toate intențiile să trăiască la infinit. Se pare chiar că ar fi semnat cu Alcor, o companie de criogenie care promite să trimită „o echipă de medici la patul clientului” în momentul morții, „gata să înceapă procesul” de congelare a cadavrului la -196 grade Celsius, în scopul de a-l conserva și, apoi, readuce la viață, în glorioasa zi în care doctorii vor fi reușit să găsească „tratamentul” pentru moarte.
Cei care cunosc bine ideologia transumanistă, care are în centru eliminarea „vitalismului” (i.e., ideea că materia organică și cea anorganică sunt fundamental diferite) știu deja încotro merg. Parabioza și criogenia sunt numai două dintre multele metode prin care transumaniștii speră să transcendă trupul muritor și să trăiască etern, în viitoare lor trupuri de cyborg – acesta fiind un țel cheie în noua religie transumanistă care bântuie Silicon Valley în zilele noastre.
Așadar: ce au toate astea de-a face cu libertarianismul? Păi, nimic, evident. Dar nu vă așteptați de la media mainstream să ridice vreodată întrebarea (nu mai zic să-i răspundă).
Dar unde ne lasă toate astea în încercarea noastră de a afla cine e Peter Thiel?
Fragmentul din eseul „Cine este Peter Thiel”, din volumul „Reportaj. Eseuri despre Noua Ordine Mondială” de James Corbett, apărut la Editura Contra Mundum.